Un robot dezvoltat de studenţi din Alba Iulia şi o serie de ateliere în care cei curioşi au putut să afle cât mai multe din tainele astronomiei, dar şi din modul în care se prelucra osul sau se confecţionau monedele în antichitate au reprezentat principalele atracţii organizate vineri în cadrul evenimentului 'Noaptea Cercetătorilor Europeni'.În cadrul manifestării, Muzeul Naţional al Unirii (MNU) a propus mai multe activităţi, printre care ateliere de meşteşuguri tradiţionale, elemente de cultură romană şi ateliere antice, un spectacol de reconstituire istorică, alături de tombole, concursuri cu premii şi alte surprize.Astfel, la Sala Unirii, cei mici au putut picta iconiţe pe sticlă sau să coloreze diverse gravuri, fiind organizate, de asemenea, ateliere de confecţionat jucării şi de cusături tradiţionale.Cei curioşi au fost introduşi în tainele astronomiei sau în cele ale modurilor în care dacii şi romanii foloseau plantele medicinale, pr...