Alegeri locale parțiale Constanţa: Un independent a câştigat primăria comunei Nicolae Bălcescu

Candidatul independent Dumitru Timofte a fost ales primarul comunei Nicolae Bălcescu, în urma scrutinului electoral de duminică, pe locul doi situându-se reprezentantul PSD.Potrivit preşedintei Biroului Electoral de Circumscripţie, judecătoarea Cristina Ramona Duţă, în urma numărării voturilor valabil exprimate din secţiile de votare de pe raza comunei Nicolae Bălcescu, câştigătorul alegerilor parţiale pentru funcţia de primar a fost desemnat candidatul independent Dumitru Timofte care a obţinut 1.147 de voturi, în vreme ce pe locul doi s-a clasat candidatul PSD, Nicolae Ciocănete, la o diferenţă de trei voturi. Reprezentantul PNL, Marius Adrian Albu, a obţinut doar 148 de voturi. www.agerpres.ro