Articol din seria „la ţară”, că până la urmă, pe blogurile personale, scriem articole inspirate din viaţa cotidiană, şi cum, în ultima vreme, viaţa mea cotidiană se petrece la ţară, ce urmează nu-i greu de ghicit: O să vorbesc, asemenea omuleţilor cu vecini ce dau găuri în pereţi la ora 7 dimineaţa, despre vecinii mei. De fapt, nu chiar despre ai mei, că eu am vecinii destul de ok pentru mine (mulţumesc Domnului că sunt distanţe acceptabile între noi), ci de ai surorii mele, care stă la distanţă de patru case de mine.

Povestea e simplă: vecinii ăştia de care pomenesc sunt în majoritate pensionari, drept pentru care duc o FOARTE mare lipsă de ocupaţie. Aşa că, în activităţile lor zilnice, gen privit la tv câte o juma de zi, stat la bârfă cu alţii de aceeaşi teapă un alt sfert de zi, şi-a făcut loc şi aruncatul câte unei priviri peste gard, doar-doar de şi-or surprinde mai tinerii consăteni în vreo ip...