Browserul meu de Internet e bulversat: am căutat,
într-un foarte scurt interval de timp, pe Booking.com, câteva
oferte de cazare pe litoralul romanesc – Eforiile şi/sau Mangalia,
pe la sfârşitul primăverii în ideea că aş putea să o trimit pe mama
într-un scurt sejur la mare. Câteva zile mai târziu, căutam,
inclusiv pe Booking.com, tot o cazare, de data aceasta prin zona
Bran-Moeciu, pentru o excursie a fiicei mele cu clasa undeva prin
aprilie. Acum o săptămână, discutând tot cu fiică-mea planurile ei
de mers la vară cu prietenii la mare, am căutat ceva oferte, tot pe
Booking,com, de prin Costineşti. Colac peste pupăză, vorbind cu o
cunoştinţă despre staţiunea Sozopol din Bulgaria – loc fermecat,
după cum s-a jurat acesta – am dat o raită, tot prin intermediul
Booking.com, de curiozitate să văd ce oferte sunt şi pe
acolo.
Astfel că, de câteva zile, fie că deschid
ziare.com, digi24.ro, stirilocale24.ro, adevarul.ro şi enumerarea
poate continua, casetele de reclamă de la Booking sunt din ce în ce
mai enervante încercând să-mi prezinte, simultan, oferte din Eforie
Nord, Moeciu, Costineşti şi Sozopol. ”Găselniţa” asta cu ”hai să
vedem ce caută dobitocul şi să-i băgăm pe gât dup-aia, până se
satură, preferinţele sale” este al naibii de păguboasă şi unul
din motivele pentru care refuz în continuare să am conturi pe
reţelele sociale gen Facebook, Twitter, Linkedin
ş.a.
• • •
I-a expirat cardul fiicei mele, emis de BCR şi pe
care îi intră alocaţia; fata e minoră, astfel că titularul de cont
sunt eu, dar pe card, dintr-o curtoazie - pe care am apreciat-o la
vremea aceea – banca a acceptat să treacă numele ei. Ca urmare,
m-am prezentat în persoană, cu documentul de identitate şi
răposatul card de debit, la sucursala BCR locală, unde am solicitat
noul card. Şi unde mi s-a spus că trebuie să vină şi fiica mea, să
îl ridice. ”Doamnă”, am replicat, ”dacă eu, în momentul
acesta, vreau să scot toţi banii din contul asociat cardului, cont
la care sunt titular, pot să o fac în absenţa fiicei mele?”
”Da”, îmi răspunde doamna – de altfel nevinovată - cu
jumătate de gură. ”Deci ca să scot banii e de ajuns o persoană,
dar ca să ridic o bucăţică de plastic e nevoie de două, nu?”
”Aşa sunt regulile”, îmi răspunde doamna vizibil mai tristă.
Am renunţat la polemică şi am revenit la bancă a doua zi - cu
documentul de identitate, cu cardul decedat, cu fiica din dotare şi
ea însoţită de cartea ei de identitate – şi am ridicat noul card.
Nu ne mai facem noi bine...
• • •
În 1998, în calitate de responsabil cu cultura pe
care o aveam la Primăria municipiului, întocmeam pentru Consiliul
Local de atunci Raportul prin care se înfiinţa Teatrul Municipal
”Ariel”. În urma lui, lua naştere această instituţie de spectacole,
cu care am colaborat ani întregi, de cele mai multe ori excelent.
Zilele acestea am întocmit un alt Raport, tot către Consiliul
Local, prin care se iniţiază demersurile de unificare a Teatrului
Municipal ”Ariel” cu Teatrul ”Anton Pann”. Şi nu mă pot desprinde
de ideea că o astfel de buclă se înscrie perfect în atât de neaoşul
”eu te fac, eu te omor”.
• • •
Azi noapte, pe la ora 1, trezit din somn şi
cuprins apoi de nişte gânduri, dau drumul la televizor să mă ajute
să readorm. Prind o secvenţă din ”Capcana minţii”, un serial de pe
AXN: eroul principal, un profesor universitar strălucitor, dar
schizofrenic, îi spune unui asistent care insista să-i serbeze ziua
de naştere: ”Ce sadic a putut inventa sărbătorirea unui pas mai
aproape de moarte?”. Am închis televizorul dându-i dreptate în
bună măsură: de o oră împlinisem 48 de ani.
