Individul care a înjunghiat mortal două persoane vineri la Turku, în sud-vestul Finlandei, şi a rănit alte opt este un marocan de 18 ani, a anunţat sâmbătă poliţia finlandeză, care a deschis o anchetă pentru terorism, potrivit AFP. Atacul a fost desemnat ca omor cu "intenţie teroristă" în două cazuri şi în alte opt cazuri ca infracţiuni cu intenţie de omor, a declarat poliţia într-un comunicat, citat de DPA. Spitalul Universităţii din Turku a declarat că trei persoane, între care suspectul, sunt la reanimare, în timp ce alte cinci sunt doar spitalizate.Poliţia afirmă că cele două persoane ucise sunt de naţionalitate finlandeză, în timp ce printre răniţi se află un italian şi doi suedezi. Poliţia finlandeză a anunţat sâmbătă că a arestat cinci persoane în cursul unei percheziţii efectuate într-un apartament din Turku în cursul nopţii, în cadrul anchetei asupra atacului cu un cuţit în care au fost ucise două per