BUCUREȘTI, 29 iunie 2022: Grupul APT, aflat în top 3 pe piața serviciilor de resurse umane, cu un istoric de peste 25 de ani, venituri de 64 milioane de euro și aproape 4000 de angajați în anul 2021 își schimbă denumirea în Prohuman APT și se aliniază astfel la identitatea grupului din care face parte.
Furnizorul de servicii de resurse umane PROHUMAN, liderul pieței de profil din Ungaria, prezent în șapte țări europene (Ungaria, Romania, Slovenia, Croatia, Serbia, Germania și Austria) a achiziționat în 2017 pachetul majoritar de acțiuni al APT, intrând astfel pe piața românească. Activitatea în România s-a desfășurat, până în prezent, în paralel sub celor două branduri.
Prima jumătate a anului 2022 a favorizat tranziția naturală către alinierea identității companiei românești la elementele de brand PROHUMAN – nume, logo, domeniu web, precum și popularizarea noii identități atât în parteneriate...