Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat va organiza la Constanţa, pe 8 septembrie, conferinţa "Arbitrajul – justiţie rapidă şi confidenţială", un eveniment care va aduce în atenţia participanţilor dreptul cetăţeanului de a-şi soluţiona litigiile în timp real, cu costuri suportabile şi în deplină confidenţialitate.Evenimentul este găzduit de Consiliul Judeţean Constanţa şi va beneficia de prezenţa unor oaspeţi importanţi din ţară şi din străinătate. “Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat poate aduce o multitudine de avantaje, atât pentru justițiabilul român, cât și pentru statul român. Printre avantajele pe care noi le oferim justițiabilor se numără celeritatea și costurile reduse. Timpul de soluționare a oricărei cauze este de cel mult șase luni, dar sunt situații în care se poate da o decizie chiar după două sau trei săptămâni, dacă părțile ajung la o înțelegere. De asemenea, s...