M-am născut dintr-un tată preot și o mamă grijulie. Într-un sat în care oamenii nu au deșteptător și nici agende de activități. N-am amintiri numeroase, căci deja am numărat pe degete 23 de Augusturi, dar Crezul îl știam de mică; Dascălul bisericii mi-a fost prieten bun, iar atunci când oamenii mă întrebau ce-mi doresc să “mă fac atunci când o să fiu mare”, răspundeam nestingherită “Preot”! Ce căldură îmi aducea acest loc, doar sufletul meu creștin știa. Am cântărit alte ierni și am trecut peste alte rațiuni care m-au surprins în creștere, dar nu și în creștere sufletească. Un cântec, însă, mi-a fost imn de dezoltare sufletească, un imn mi-e Toaca. Căci la Sfânta Liturghie, tata, parcă îmi cântă doar mie, și doar mie îmi spunea Cuvântul; parcă îmi ținea Predică pentru sufletul meu. Și nazuri făceam când trebuia să mă trezesc la 8 să merg la Sfântă Slujbă, dar tare fericită