Se ia un copac bolnav, se vindecă rănile -doar pentru plăcerea autentică- se plămădesc bine rădăcinile în țărână românească și se hrănește cu izvor. Se adună timp în căușurile bătrânilor, ca mai apoi să-i intinerească speranțele. Se bat clopote de biserică prin vântul ce-i strecoară frunzele și se sfințesc crengile cu lumină. Se așteaptă o îmbătrânire grea, cât să-i usuce scoarța amăruie. Atunci se taie o bucată zdravănă și se îmbogățește cu condei.
Ia viață hârtia din neființa copacului.