Criză la frontiere
Când Cristinel, nepotul primarului, veni cu Leana de mână s-o prezinte familiei toată lumea era mulțumită. Nu credeau că o să-l mai vadă vreodată însurat, iar fata li se părea acceptabilă, chiar dacă era un pic cam slobodă la gură.
"N-are nimic, e nevoie de femeie zdravănă ca să-i facă
rost la mormolocul ăla" fu părerea unanimă și le dădură
binecuvântarea.
După care, cineva care o cunoștea mai demult pe Leana
Bijboc avu o discuție discretă cu primarul, astfel că acesta își
dădu seama la timp ce pericol îi păștea nepotul.
Cu Cristinel era imposibil să vorbești, că era
îndrăgostit până-n străfundul mațelor, deci singura soluție era să
aibă o discuție hotărâtă cu domnișoara Bijboc.
Leana nu păru surprinsă de aventurile pe care i le știa
primarul, ba chiar fu interesată să completeze unele lacune cauzate
de consumul iresponsabil de alcool, dar se ținu tare. Știa că-l are
în mână pe Cristinel, era hotărâtă să-și facă un rost în viață și
n-avea de gând să cedeze niciun milimetru.
Atunci primarul Mitică Șorț îi propuse s-o angajeze la
primărie.
Aici au început să se înțeleagă, după ce au discutat
despre o leafă boierească și o funcție de conducere.
Cristinel fu afectat de despărțire, dar nu prea tare că
Leana îi permitea s-o viziteze, atunci când n-avea
musafiri.
Acum, primarul trebuia să rezolve problema domnișoarei
Bijboc. Unde boala s-o angajeze? Facultate nu avea, nici măcar de
diploma de bacalaureat nu era chiar așa sigur, dar o noapte de
chibzuință și un litru de rachiu îi dădură soluția: o va numi șefa
pazei.
- "Vei apăra bunul obștesc, nimic nu mișcă fără voia ta!
Vei fi ca un ministru al apărării", încercă el s-o momească, dar
bătea la ușă deschisă, că Leana Bijboc deja scruta viitorul
luminos.
- "O să-mi dai pistol?"
- "Nu."
- "Pușcă?"
- "Nu."
- "Măcar pulan."
- "Ăăă, bine."
Leana avu grijă să informeze pe toată lumea că era un
nou șef în funcție, care nu mai era dispus să tolereze niciun lucru
care ar putea știrbi pacea și securitatea comunei.
Se asemuia uneori în public și în privat cu alți
miniștri ai apărării, ba chiar se gândea să-și schimbe numele în
"Anna Leana Bijboc".
Leana voia cu tot dinadinsul să arate sătenilor că
fusese angajată pe bază de competență, nu cum bârfeau unii pe
drept. Sau, dacă nu era loc de competență, măcar să arate că știe
să facă lucrurile la modul profesionist. Sau, dacă nici asta nu
mergea, măcar să se facă așa de afurisită cât să nu aibă nimeni
chef s-o ia la mișto.
Așa că, luni dimineață, când oamenii primăriei, în
frunte cu Șorț, abia se adunau după un weekend de chef, Leana
Bijboc le prezentă noul plan de apărare a comunei: "Cea mai bună
apărare este atacul!"
- "Adică vrei să adunăm echipa de fotbal?", întrebă Șorț
cu puțină speranță în glas.
- "Ce fotbal? Eu vă vorbesc de viitorul comunei, de
năzuințele noastre de veacuri, de drepturile care ne-au fost
violate de către cotropitori!", clamă șefa apărării, iar toți cei
prezenți își dădură seama că, în weekend, toți stăteau cu
familiile, lăsând-o pe Leana singură și neîndestulată. Trebuiau să
rezolve cumva, prin rotație, pe bază de grafic, altfel migrenele de
luni riscau să devină insuportabile.
- "Ce cotropitori, ce violatori?", întrebă Floriana cu
regretul că are casa un pic cam departe, pe deal, iar asta o
împiedică să ia parte la evenimentele importante ale
satului.
- "Cei care ne-au răpit mișelește satul Fundu Ursului!"
tună Leana, îmbujorată, despletită și încinsa rău.
"Mitică, fă ceva cu nebuna asta" îi scrise paznicul,
primarului, pe WhatsApp.
- "Lenuța dragă, stimată doamnă" făcu primarul Șorț cu
toată bunăvoința de care era capabil la ora aia. "Au făcut
referendum, au votat cu 90%, noi ne-am bucurat că am scăpat de ei.
Trei sferturi sunt beneficiari vemeghe, acum e problema lui
Știubei."
Costică Știubei era primar tânăr, la primul mandat și
fusese mândru că într-un an a reușit să sporească teritoriul
comunei Osterei cu 25 la sută prin anexarea fund-ursulenilor. După
ce a tras linie la primul buget și-a dat seama că nu tot ce-i mult
e și bun, mai ales că noii veniți nu contribuiau cu nimic la buget,
fiind exponenții unei lungi succesiuni de evazioniști, dar, neavând
surse de venit declarate, trebuiau să primească ajutoare
sociale.
Când au părăsit comuna Alemanda, primarul a declarat
evenimentul "Rejuvenarea Alemandei" și au ținut chef trei zile, cu
participarea unor cunoscuți interpreți din județ și chiar a unuia
care semăna cu Guță. Unii mai jură și azi că ăla era Guță, dar
televiziunile dezinformează.
- "Aha, deci i-au manipulat. Au făcut propagandă
mincinoasă ca să ne facă pagubă. Trebuie să luăm măsuri!" continuă
Leana Bijboc, cu mai multă îndărătnicie, observând că nu toată
lumea era de părerea ei. Ba chiar niciunul nu era de părerea ei,
dar trebuiau s-o liniștească cumva, că cine știe de ce mai era în
stare.
- "Eu zic să le aplicăm niște sancțiuni! sări Mihăiță cu
soluția pașnică.
- "Ce sancțiuni, Mihăiță?" vru să știe
Șorț.
- "Sancțiuni economice. Să le punem restricții la
importuri."
Toată lumea răsuflă ușurată. "Băiatul ăsta are viitor.
N-o să rămână agent agricol toată viața" gândi primarul, un pic
mândru că fusese prieten cu maică-sa în tinerețe.
- "Mai concret, ce să facem?", rosti Mitică Șorț
întrebarea pe care și-o puneau toți.
- " Să le interzicem să mai vândă produse pe raza
comunei noastre" explică Mihăiță.
"Nu e al meu, că eu nu fac copii așa de proști" gândi
primarul, realizând de ce Mihăiță n-a fost în stare să facă nici
școala de șoferi. Pentru alemăndeni erau foarte bine venite
schimburile cu osterenii, că ce n-aveau unii, aveau ceilalți și
prețurile nu era mari în zilele de târg.
Însă prioritatea "strategică" a primarului era s-o
scoată de sub tensiune pe Leana, că altfel nu puteau merge să bea
"cafeaua de dres", obicei vechi în zilele de luni.
Pe Mihăiță îl rezolva el mai încolo, că era băiat de
înțeles, moale și naiv. Așa că alese soluția
diplomatică.
- "Bravo, Mihăiță! Așa se rezolvă lucrurile în politica
mare. Îi sancționăm vreo săptămână, ca să știe să nu mai
cotropească pământul strămoșesc."
Chestia asta o cam dezumflă pe Leana, dar nu era
problemă, nu era asta singura dezamăgire din viața ei.
- "Bun, și eu ce fac cu pulanele?" întrebă Leana Bijboc,
când toată lumea credea că criza se terminase.
- "Ce pulane?" întrebă primarul sperând că n-a auzit
bine.
- "Păi, am comandat 500 de pulane pe internet, ca să
mergem să ne luăm înapoi teritoriile."
- "Nu-i nimic, le vindem duminică la târg. Amânăm
aplicarea sancțiunilor cu o săptămână."
Fragment din romanul autobiografic "Vortexul
liniar"
