Călca egal, fără grabă, conștient că drumul e lung, iar capătul lui este, adeseori, iluzoriu. Era împăcat cu sine, poate puțin mirat că nu găsise calea mai demult, deși era chiar în fața lui, tot timpul, în timp ce el se rotea haotic înăuntrul sferei sale hipnotice.

Nu se considera un inadaptat. Avea limite largi în tot ceea ce privea înțelegerea, compasiunea, chiar acceptarea urii față de persoana sa, dar nu putea răbda ipocrizia. Unii sunt alergici la diferite substanțe, alții se sufocă la aflarea bârfelor care-i privesc, alții devin agresivi cu proștii. El n-avea problemele astea. Dar o avea pe asta cu ipocrizia. Pur și simplu izbucnea. Din om echilibrat și afabil devenea de-a dreptul intolerant, chiar de nestăpânit, atunci când dădea peste ipocriți. Ghinionul lui în viață era că avusese parte numai de ăștia. Ca un făcut, nu-i putea ocoli, trebuia să coexiste cu ei, de parcă împlinea cine știe ce blestem.

Avusese c�...