Locuiesc la sol, dar stau cu nasul lipit de fereastră și privesc înălțimile cerului. As ieși la un zbor, e tentant sigur că da, însă mă lipesc cu superglue de podele, fiindcă în acest moment e mai cinstit să circul doar cu avioanele din garajul gândurilor. E o scară subțire între pământ și cer, cea pe care urcăm și coborâm, o întindem până dincolo de atmosferă sau o mototolim în pumn, linie albă și dătătoare de speranță.