Am mai scris despre relația mea dificilă cu religia.

Revin pentru a povesti despre experiența de azi la biserică. Am fost azi să le aduc un omagiu părinților mei, plecați departe amândoi într-o lună de mai, la un an distanță. Pentru ei aș fi făcut orice cât erau în viață și din respect pentru ei fac tot ce pot pentru a le cinsti amintirea.

Luna mai a devenit pentru mine o lună a umbrelor și a luminii, o lună greu de dus, chiar dacă în timp copleșirea s-a transformat într-o nostalgie duioasă, deși în locul rămas gol din suflet încă mai șuieră durerea și se mai cutremură emoțiile.

Așa am plecat azi de dimineață spre biserică – năpădită de amintiri și de dor, dornică de liniște, de împăcare și de alinare.

Dar slujba de azi nu mi-a adus starea dorită, ci zbucium și nedumeriri. La început, a fost un apel să fim mai buni față de semenii noștri. La final, a fost ci...