Stau si ma uit, putin nauc, la cele ce se intampla zilele astea pe scena politichiei carpato-danubiano-pontice. Cad ministrii lui Ponta ca mustele palite de pliciul lui Prigoana, Ponta insusi simte o mare musca pe freza din dotare (chiar, a remarcat cineva asemanari de ordin fizic intre ultimii doi prim-ministri?), papioniada invinge mineriada, PDL se screme in chinurile unei (re)faceri cu iz de avort, rand pe rand, Basescu si Ponta se dau in pole-position pentru Consiliul Uniunii Europene...

Si-n vremea asta, Catalin, (iertare Eminescu!), ce vede Catalin? Vede cum parlamentarii nostri strecoara pe sub usa o lege minunata, care restrange atributiile Curtii Constitutionale. De ce? Fireste, ca sa-l dea jos mai usor pe Base. Oare? Oare nu e un prim pas catre o adevarata dictatura parlamentara? Oare se vor opri aici? De ce s-ar opri? In fond, cu cat e Curtea Constitutionala mai putin abilitata sa se amestece in ciorba lor, cu atat mai bine. De ce sa-si vare Curtea nasul in legile "cu dedicatie"? Ce atata Constitutie? Lasa nene, ca stiu ei mai bine, ca d-aia-s alesi, nu?

Revenind insa din puseul de paranoia, hai sa analizam putin cat de reprezentativ este acest act legislativ. Daca ne amintim bine, miscarea din Piata Universitatii si nu numai, a fost o miscare nu numai impotriva guvernului Boc sau a lui Basescu, a fost o miscare impotriva intregii clase politice, iar Ludovic Orban a simtit asta pe piele lui. O contestare a tuturor "reprezentatilor" nostri. Si, in cazul asta, cat de mult ne reprezinta siluirea Curtii Constitutionale? Daca e sa ne luam dupa spusele protestatarilor, cam deloc. Si atunci, in interesul cui este acest act legislativ? Unde se mai poate apela, daca o lege ni se pare nedreapta sau calca in picioare Constitutia? E o intrebare. Si un precedent periculos. Parerea mea.