Stiu ca s-a vorbit/scris mult pe tema interzicerii
filmului lui Lars von Trier, "Nymphomaniac vol. II".
Articolul lui Cristian Tudor Popescu e destul de bine
argumentat. Cu riscul de a parea redundant, iaca si parerea
subsemnatului.
Inainte de toate, va spun clar si raspicat ca nu sunt
un fan al lui von Trier, ceea ce nu inseamna ca nu stiu cateva
lucruri despre el si filmele sale.
Din principiu sunt impotriva oricarei forme de cenzura,
consider ca singurii care pot impune anumite limite suntem noi
insine. De-asta, insa nu numai, interzicerea filmului de catre CNC
mi se pare un abuz, mai ales daca tinem cont de anumite
circumstante:
1. Unul dintre membrii CNC, o doamna(?), a pozat, cu toate
cele de taina la vedere, in "Playboy" iar acum apare ca aparatoarea
moralei nationale. Sigur, nu judec alegerile ei in viata, insa nu
pot sa nu ma intreb ce credibilitate mai are institutia pe care o
reprezinta intr-o atare speta?
2. Lars von Trier e cunoscut ca unul dintre regizorii care nu
se sfiesc sa prezinte scene cu continut sexual explicit, insa
niciodata nu a facut din asta un scop in sine al filmelor sale. Nu
cred ca ar avea nevoie de asa ceva.
3. Sunt seriose dubii cu privire la discernamantul CNC in ceea
ce priveste filmul, daca tinem cont ca de o buna bucata de vreme se
afla in conflict deschis cu regizorii care ne-au adus o multime de
premii: Corneliu Porumboiu, Călin Netzer, Cristi Puiu, Tudor
Giurgiu şi mulţi alţii.
4. O asemenea masura nu face decat ca filmul sa fie foarte
cautat (si piratat) pe internet, ceea ce nu va fi in avantajul
financiar al filmului insa ii va creste enorm notorietatea. Ma pun
acum in pozitia spectatorului de film: daca aparea in
cinematografe, cel mai probabil nu m-as fi dus sa-l vad (v-am spus,
nu sunt un fan von Trier), dar acum, cel mai probabil o sa-l caut,
sa vad ce motive a avut CNC sa-l interzica (tentatia fructului
oprit).
In opinia mea, CNC a reusit sa impuste doi iepuri dintr-o
lovitura: si-a dat serios la oase si a promovat (nesperat)
"Nymphomaniac vol. II". Sa le fie de la un capat la altu'!