După ce medicii de familie au tras un semnal de alarmă legat de refuzul din ce în ce mai crescut al părinţilor în ceea ce priveşte imunizarea copiilor, primarul Municipiului Buzău, Constantin Toma, a anunţat, ieri, că se va implica activ într-o campanie de informare şi educare pro-vaccinare. Mai mult, edilul a susţinut că aceasta se poate face nu numai în şcoli şi grădiniţe, ci şi în biserici, deoarece “trebuie luată în calcul orice posibilitate de a convinge părinţii să-şi vaccineze copiii”.
“Propăvăduirea cuvântului sănătăţii se poate face şi în biserică. Educaţia, atât pentru părinţi, cât şi pentru bunici este foarte importantă pentru a putea lua cele mai potrivite decizii. Am ajuns în situaţia în care avem vaccinuri şi nu vrem să le folosim”, a spus primarul Municipiului Buzău, adăugând că o sa ia în calcul şi un indicator de sănătate în raportarea pe care o primesc autorităţile locale de la şcolile di...