In realitate, nu poti inchide un capitol ca pe-un dosar cu coperti, ci poti doar sa incerci sa faci putina ordine in ce-a cuprins el si apoi sa iesi, multumit, afara la aer. M-am pus pe rasturnat catrafuse, pe ravasit fara menajamente, pe scotocit, cotrobait, fiecare cotlon, fiecare nisa, orice sanctuar, pe-ntors pe dos, pe fata, scuturat, dereticat, neintarziat, incercand sa creez un logaritm pentru vraiste si-un solfegiu pentru vacarm. Nimic n-a scapat, de la nord la sud, de la est la vest. La final, m-am asezat in hol, sprijinita de-un perete, vadit sleita fizic, dar cu un sentiment pacificator in suflet, privind satisfacuta la incaperile goale, un fel de tabularasa, intinse parca pe mii de leghe, laudandu-mi in sinea mea gestul indubitabil, verosimil, plauzibil, admisibil si posibil, pe buna dreptate echitabil, remarcabil, considerabil, si frumos, elegant, cat-de-cat, iar in realitate potrivit si perfect in toata puterea cuvantului.