"Cartea Mihaelei Băbuşanu prefaţată de Melania
Cuc
Ar fi trebuit să intitulez cuvintele mele:
Iată, încă o carte scrisă de Mihaela Băbuşanu şi
prefaţată de Melania Cuc,
însă fiul meu spune că e bine să pun titluri mai scurte
pe blog.
Spre Bucuria sufletului meu, m-am întâlnit personal, de
curând, cu scriitoarea Mihaela Băbuşanu şi ne-am dăruit reciproc
cărţi.
Revenită acasă, la Bistriţa, înainte de a continua munca
la ceea ce lucrez, am citit poeziile Mihaelei din
cartea:
„Cu Mercur în exil”,pe care am primit-o chiar în biroul
ei, din cadrul Complexului Muzeal Iulian Antonescu Bacău.La ieşirea
din muzeu, m-a lăsat să o fotografiez.
Demult, am scris despre prima ei carte:„Adevărata
fericire” şi, constat, la finalul lecturii celor 70 de poezii, din
această a patra carte a sa, o evoluţie a scrisului tinerei autoare,
ce este înzestrată nativ cu talent poetic.
Desigur, satul nostru natal, Băbuşa e
amintit:
„În cerdacul verde
ascult respiraţia Băbuşii.”(Natal)
Este numit, în versurile ei şi „Dealul Boleacu” pe care
tocmai am fost. Dar şi „cimitirul străbun”, unde am aprins, zilele
trecute, lumini pentru fratele, părinţii mei, dar şi altor rude.
Pot confirma, cimitirul din satul nostru este vechi ca şi Biserica
din lemn ce o vedeţi aici.
Să citim şi alte versuri ale Mihaelei Băbuşanu în care
vorbeşte despre locul naşterii sale şi al meu:
„ Bruma înmiresmată hoinăreşte
Prin grădina noastră din Dealu Boleacu.
Din coliba încropită de Mihăiţă
aud clar zborul îngerilor
spre ţările calde.
Sub desfrunzirea nucului din vie
se ţes noi amintiri
sub semnul mirării,
iar tata, mama şi bunicul,
singurii mei tovarăşi constanţi
mă veghează din cimitirul străbun.”
(Doar tata, mama şi bunicul).
cimitirul străbun băbuşa
Doresc să mai amintesc că toate poeziile din această
carte au semnificaţia trăirilor intense, autentice ale poetei ce nu
simulează, nu imaginează ci îşi exprimă uneori frust suferinţa şi
iubirea, vindecându-se.
Cartea este un fragment dintr-o autoterapie
vindecătoare. Felicit autoarea pentru curajul deosebit de a ne
dezvălui adevărata ei viaţă. Şi este o viaţă curată, normală cu un
viitor sigur fericit după multă nefericire trăită şi descărcată
artistic, cu un rezultat concret:
o carte ce va rămâne mărturie şi pe care, eu, ca
cititoare veche, am citit-o trecând de la o poezie la alta cu
sentimentul că citesc un roman antrenant.
Publicată la Editura Ateneul scriitorilor, 2015, opera
de faţă reprezintă un segment de jurnal al scriitoarei, şi, după
cum ştim, cine scrie jurnal, îşi notează viaţa, dar nu trăieşte
viaţa.
Mihaela Băbuşanu, prin harul primit de Sus, şi-a notat
viaţa în mod artistic, iar noi ne bucurăm citindu-i
poeziile.
Se vede că nu i-a fost uşor când a „Ahile” nu a onorat
iubirea, dar speranţa e vie în sufletul poetei.
„Dacă ar fi să o iau de la capăt
Aş vrea să ştiu tot ce n-am ştiut atunci:
că viaţa nu e un infractor
pe care trebuie să îl pedepseşti,
Că tu nu eşti singurul bărbat
şi că dincolo nu mai e viaţă,
că dragostea nu e un blestem
Rostit cu patos, din inimă
Şi că după o iarnă oricât de grea
Întotdeauna vine primăvara.”
(Speranţă)
Sunt încântată că minunata scriitoare şi pictoriţă,
bistriţeanca Melania Cuc a prefaţat şi de data asta o carte a
consătencei mele Mihaela Băbuşanu.
Cu Iubire şi Recunoştinţă,
Jeniţa Dodiţă Naidin"