Experiența unei călătorii în vest
începe bine imediat ce treci deasupra graniței dintre România și
Ungaria. Potrivindu-ți ceasul de la mînă, cîștigi deja o oră. Și
mai și profiți de Air Schengen, simțindu-te egal cu ceilalți
europeni atunci cînd imediat după aterizare, singura ta grijă este
să-ți recuperezi bagajul de cală. Din aeroportul
Bruxelles/Charleroi plecăm cu un autobuz spre Lille. După o scurtă
oprire în Mons, trecerea din Belgia în Franța îți poate scăpa dacă
nu ești atent (ca o curiozitate, din autobuzul care mă ducea la
Charleroi, am putut vedea că intrarea în Belgia era marcată cu
inscripția Wallonie). Ne întîmpină în Lille, Gare Europe, situată
în centrul orașului, așa că luăm pulsul străzilor direct în
autobuzul care ne duce la Université Catholique. Bulevardul Vauban
este unul dintre cele mai frumoase, de acolo poți ajunge repede în
oricare dintre punctele de interes ale orașului. Am parcurs pe jos,
în cele trei zile pline pe care le-am petrecut în Lille, peste 50
km, încercînd să văd cît mai mult din acest oraș fascinant. Am fost
în Grand Place, cu monumentul care amintește de eroismul
locuitorilor din Lille în 1792, am zăbovit aproape două ore în
librăria Le Furet du Nord și cam tot atît printre anticarii din
curtea interioară a vechii clădiri a Bursei. În librărie erau
organizate standuri dedicate centenarului suprarealismului, cu
Tristan Tzara și Victor Brauner printre protagoniști. Am vizitat
casa memorială a generalului Charles de Gaulle, aflată în imediata
apropiere a Vieux Lille, m-am odihnit pe o bancă la umbră în
micuțul parc străjuit de statuia mareșalului Foch, am admirat le
Palais de Beaux Arts și la Porte de Paris. Arhitectura franceză a
nordului a împrumutat cîte ceva de la cea britanică, amintindu-mi
de Muzeul de Artă Veche Apuseană din București, adăpostit într-o
vilă construită în stil Tudor. Am bătut cu piciorul esplanada
rîului Deûle, cheiul Vault, rue Nationale, boulevard de la Liberté,
rue Solférino sau bulevardul Victor Hugo, aproape de rezidența
Marguerite Yourcenar, unde am locuit și eu cu Felix, ca un student
tomnatic. M-au impresionat Catedrala Notre-Dame-de-la-Treille,
biserica St. André și, mai ales, biserica St. Étienne, în care am
putut intra și în care am simțit starea de beatitudine dată de
măreția construcțiilor baroce. Nu puteam pierde ocazia de a gusta
un Chardonnay alb, sec și rece, diferite tipuri de brînzeturi,
întinse pe o baghetă proaspătă și o cafea, savurată într-un bistro
cochet, la o oră matinală, cînd orașul abia se trezea. Lille este
un oraș foarte tînăr. Media de vîrstă a locuitorilor pe care i-am
întîlnit este undeva la 25 de ani. Oameni politicoși, cu o bună
dispoziție molipsitoare, gata să-ți sară în ajutor dacă nu te
descurci. De o mare diversitate culturală, dar la fel de prietenoși
indiferent de culoarea pielii sau de Dumnezeul căruia li se
închină. În ultima zi am luat metroul spre Gare Europe, pe traseul
căruia am ieșit și la suprafață, și unde mi-a atras atenția faptul
că în stații există pereți de sticlă care se deschid odată cu ușile
metroului, prevenind eventuale gesturi disperate. Dar cum să-ți
treacă așa ceva prin minte, cînd trăiești într-un oraș atît de
frumos?
