După ce l-am pierdut pe
tata, am început să-i scriu scrisori pentru a-mi face mai ușoară
despărțirea. În chiar prima scrisoare făceam referire la o imagine
a Veneției: Îmi amintesc de unul dintre
almanahurile Flacăra pe care le citeam în copilărie. Mi-ai spus
atunci de Piaţa San Marco din Veneţia şi m-am minunat de mulţimea
de porumbei care umblau fără nicio teamă alături de oameni.
Imaginea Campanillei şi păsările ciugulind firimituri de pîine
printre picioarele trecătorilor mi-a rămas pînă astăzi în
memorie. Cu acest text începe și filmul
pe care i l-am dedicat tatei și pe care l-am făcut în 2023 împreună
cu Felix. Acea fotografie era ultima dintr-un album intitulat
Orașe ale lumii, prefațat de Radu Cosașu și cea care m-a
impresionat cel mai mult. Interacțiunea se întîmpla pe la începutul
anilor ’70 (în 1969 eram prea mic să am aminitiri) și uite că după
mai bine de 50 de ani am văzut Veneția și Piața San Marco pe viu,
fără porumbei, dar alături de Diana, într-o excursie pe care
probabil n-o voi uita niciodată.
