Ce bine-a fost când a fost rău:
muream pe-atunci de dorul tău;
era un timp, care-a-ncăput
viaţa şi moartea-ntr-un sărut!
Totul pe-atunci părea nespus,
şi frunzele cădeau în sus;
şi timpul, blând, curgea-napoi,
iar Dumnezeu ţinea cu noi.
Atunci, în veacul celălalt:
când te-am iubit cât n-ai visat,
şi când din căni – cu tot alaiul –
noi cerul îl sorbeam cu paiul.
Apoi când ai plecat cu trenul
lăsând părăginit edenul –
n-am mai ştiut ce-aş putea face
după război, cu-atâta pace...
Ce rău e azi când este bine: