După cum am spus și zilele trecute, anul 2015 trebuie să
fie mai bun decât anul 2014. Acesta este motivul pentru care, vă
rog, ca după ce veți citi rândurile care urmează, să îmi lăsați un
comentariu în care să îmi spuneți cum vi se pare un început de
carte care să sune cam așa:
„Soarele, la fel ca în fiecare dimineață, răsare la ora
stabilită, 05:40. Niciun minut mai repede, niciun minut mai târziu.
Apoi, liniștit, își întinde razele peste orașe, așa cum s-ar
întinde după o noapte de somn și ar fi amorțit. Tot la fel ca în
fiecare zi, la ora 14:03 un nor alb se apropie de soare până îl
acoperă și stă acolo fix 16 minute. În acest răstimp, soarele, are
timp să-și aprindă o țigară, să tragă cu poftă un fum și apoi să-și
spele tălpile fierbinți în oceanele curate. Lucrurile revin apoi la
făgașul lor normal și soarele își continuă treaba până la ora 20:16
când se retrage la somn. Sau cel puțin așa credem noi. Poate că îi
place să petreacă seara, sau preferă să piardă timpul în fața unor
filme despre alți sori din alte constelații, ori citește o carte și
bea un ceai negru cu lapte și își acoperă trupul cu o pătură
subțire. Cine știe, poate e căsătorit, ori e văduv, sau poate
soarele e defapt o domnișoară frumoasă care își ascunde chipul în
spatele unui balon de foc pentru că a fost cândva blestemată de
zeul Kandah[1] și nu poate
să destăinuie nimănui misterul. Niciodată nu vom ști ce face
soarele cu adevărat dintr-un singur motiv. Nici el nu știe ce facem
noi atunci când lipsește el. Și noi nu-i povestim. Poate ar trebui
să încercăm să purtăm un dialog cu el. S-ar bucura.
Cred.”
[1] Kandah – în
mitologia Sardiniană a fost zeul vieții. Acesta obișnuia să se
îndrăgostească de cele mai frumoase muritoare. Fiind nu de o
frumusețe orbitoare, de regulă era refuzat, motiv pentru care, ca
pedeapsă, alegea să le blesteme.
