Centrul BertaLand pentru seniori, copii și animale, a fost inaugurat. Proiectul a fost realizat de Asociația Zi de Bine în colaborare cu Asociația BertaLand

București, 2 august 2022: Centrul BertaLand sau #CasaPlină a fost inaugurat în Sânpetru, județul Brașov, iar primii beneficiari i-au trecut deja pragul. Proiectul a fost realizat de Asociația Zi de Bine pentru Asociația BertaLand și a fost creat pentru bătrânii care trăiesc singuri, copii care provin din familii cu situații financiare precare, dar și pentru animalele abandonate.

În cadrul centrului vor avea loc activități pentru seniori, de la seri de dans, concursuri de șah și yoga  până la ateliere creative, terapii și excursii. Aceste activități îi vor ajuta pe vârstnici să se mențină activi, și să se bucure de companie și atenție. Copiii vor beneficia de ajutor la teme si ateliere creative, care le vor oferi o bază stabilă pentru educația civică, dezvoltarea socială armonioasă și completarea lacunelor educaționale.

Bugetul necesar pentru implementarea acestui proiect a fost de 40.000 euro și a...