Trenurile vor circula cu viteză redusă duminică din cauza temperaturilor ridicate, pentru a se preveni eventualele accidente, astfel că cei care vor să călătorească cu trenul trebuie să se informeze în prealabil în legătură cu modificările intervenite în program, anunţă CFR Călători prin intermediul unui comunicat transmis AGERPRES. ''În cursul zilei de astăzi, 25 iunie 2017, viteza de circulaţie a trenurilor va fi redusă în anumite intervale de timp cu 20-30 km/h faţă de viteza normală de circulaţie, pe secţiile de circulaţie din Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi local în Muntenia, unde se vor înregistra temperaturi de 37 de grade, conform informărilor transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Măsura este obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar şi, de asemenea, este aplicată de toate administraţiile de cale ferată deoarece, în astfel de perioade, temperatura înregistrată la nivelul şinei poate depăşi ...