Postat Maria
„Acest moment, viața voastră constă întotdeauna în
percepții ale simțurilor, gânduri și emoții sau sentimente. Aceasta
este, în principiu, viața voastră. Acestea sunt ingredientele. Apoi
le puneți într-o cratiță și le amestecați și evident că amestecul
diferă oarecum de la persoană la persoană. Dar în principiu, dacă
separați ingredientele așa-zisei voastre vieți, e vorba despre
percepții senzoriale, gânduri și emoții. Însă asta e tot ceea ce
înseamnă ea? Chiar și în clipa de față, stând aici pe scaun, da,
există percepții senzoriale, e posibil să aveți niște gânduri,
unele emoții, dar mai există oare și altceva? Ei bine, da. Acesta
este cel mai fundamental lucru, foarte ușor de omis - viața ta mai
înseamnă ceva în afară de percepții senzoriale, gânduri și emoții?
Da! Tu!
- Poftim? Eu?
- Da! Nu tu, ca persoană istorică, ci prezența din tine care are percepții senzoriale, gânduri și emoții. Tu, oceanul care cunoaște unduiri ale suprafeței ființei lui. „Tu!”
- Eu?
- Tu. Cine ești tu?
- Cine sunt eu?
Nu răspundeți la această întrebare!
- Poftim? Eu?
- Da! Nu tu, ca persoană istorică, ci prezența din tine care are percepții senzoriale, gânduri și emoții. Tu, oceanul care cunoaște unduiri ale suprafeței ființei lui. „Tu!”
- Eu?
- Tu. Cine ești tu?
- Cine sunt eu?
Nu răspundeți la această întrebare!
O metodă străveche de meditație, recomandată de câțiva
maeștri de meditație din India, adresează întrebarea „Cine sunt
eu?” Orice răspuns care vă vine prin intermediul vreunui gând este
fals. Răspunsul real la întrebarea „Cine sunt eu?” nu poate veni
sub forma gândului. Răspunsul real la această întrebare trebuie
găsit în starea de liniște și vigilență ce urmează întrebării „Cine
sunt eu?” Nu contează că stați cu ochii închiși sau deschiși. „Cine
sunt eu?” După ce ați pus întrebarea, apare o tăcere atentă care
persistă. „Cine sunt eu?” Aceasta e prezența voastră. Este
prezență. E cerul senin, ca să spun așa. Iar acea prezență
frumoasă, pură, atemporală, clară, a existat tot timpul acolo, dar
cerul a fost prea înnorat. A fost ascunsă vederii de identificarea
totală cu gândirea. A fost mereu acolo, dar n-ați observat-o. Poate
că în viața voastră au existat momente frumoase, aducătoare de
mulțumire, atunci când ați privit în ochii unui copil, poate ai
copilului vostru sau ai unui copil de un an; v-ați uitat în ochii
lui și el s-a uitat la voi fără niciun fel de judecată, iar voi ați
făcut, „Aah!”, simțind iubirea și conectivitatea ființării. Acel
copil v-a eliberat de gândirea conceptuală și de egoul vostru. Pe
neașteptate, a existat acea spațialitate.
Poate că vi s-a întâmplat atunci când ați urcat pe vârful unui munte, iar Soarele se pregătea să apună. Și a fost atât de uimitor, încât mintea s-a oprit în loc, în special pentru că urcați și efortul a făcut ca gândurile să contenească, după care ați văzut Soarele și ați exclamat: „Uau! Câtă frumusețe! Câtă viață!”
Dar care a fost esența acelui moment? El v-a eliberat pentru o clipă de șuvoiul gândurilor. Și a apărut acea spațialitate. În acea spațialitate ați simțit bucuria de a fi vii. Bucuria de a fi conștienți. Dar în acel moment nu ați știut că despre asta a fost vorba, deoarece ați crezut că apusul Soarelui sau copilul au provocat-o. În esență, ele nu au provocat-o, ci doar au declanșat-o. Ea a fost mereu în voi – nu în apusul de Soare sau în ceva din afara voastră. Ea este mereu acolo, în voi. Prin urmare, în viața voastră de zi cu zi, observați-o atunci când apare spontan în viața voastră, lucru ce se poate întâmpla de câteva ori pe zi, atunci când sunteți prezenți. Ele tind să fie momente când vă simțiți bine, nu pentru că vreun gând v-a spus că acum puteți să vă simțiți bine, ci când vă simțiți bine pentru că acea stare apare spontan - nu pentru că tocmai v-ați cumpărat o poșetă sau o mașină nouă ori pentru că cineva v-a spus că sunteți cel mai tare. Nu. Vă simțiți bine pentru că pur și simplu a apărut acea stare, care nu e provocată de nimeni. Cel mai probabil va veni un moment când acest șuvoi de gânduri va scădea și pentru o clipă veți fi doar conștienți. Doar prezenți. Iar după aceea mintea ar putea să spună: „Aah, viața e frumoasă. E plăcut să te simți viu.” De ce? Pentru că preț de o clipă mintea a încetat să mai sporovăiască și ați simțit că „Aah!”, aveți dintr-odată o anume profunzime. Este conștiința, trezirea conștiinței. Observați așadar aceste momente.
Un alt moment este atunci când apare ceva nou în câmpul vostru vizual. Ar putea fi o situație simplă, precum faptul de a coti pe o stradă – mergeți pe stradă și o luați la stânga, ajungând pe altă stradă. Dacă sunteți cu adevărat atenți, în primele câteva secunde doar priviți ceea ce este acolo, până când mintea începe să interpreteze cele văzute. De fiecare dată când vă apare ceva nou în câmpul vizual, există întotdeauna un prim moment de inactivitate a minții, deoarece aveți nevoie să percepeți. În acel prim moment, doar priviți. Odată ce deveniți conștienți de acest fapt, acel prim moment poate dura mai mult. Apare deci ceva nou, iar voi îl priviți, continuați să îl priviți și încă nu apar gânduri. Pe măsură ce aduceți mai multă conștiință în viața voastră, deveniți mai profunzi – cum îi zic eu acestei stări. Deveniți de asemenea mai profunzi atunci când vă confruntați cu o situație ce necesită soluții. Nu începeți imediat să vă gândiți. Vă dezvoltați aptitudinea de a-i acorda atenție situației, de a o privi, ca să spun așa, fie vizual, fie acordându-i atenție. Și există un moment de tăcere alertă – o priviți și îi acordați tăcere alertă. Apoi intrați în contact cu o inteligență mai mare decât mintea conceptuală. Iar acest fapt duce adesea la decizia justă, la acțiunea justă, la inspirația potrivită, la acțiunea creativă potrivită. Pentru a vă folosi mintea într-o manieră productivă, e necesar să vă dezvoltați aptitudinea de a alterna între a gândi și a înceta să mai gândiți.”
Poate că vi s-a întâmplat atunci când ați urcat pe vârful unui munte, iar Soarele se pregătea să apună. Și a fost atât de uimitor, încât mintea s-a oprit în loc, în special pentru că urcați și efortul a făcut ca gândurile să contenească, după care ați văzut Soarele și ați exclamat: „Uau! Câtă frumusețe! Câtă viață!”
Dar care a fost esența acelui moment? El v-a eliberat pentru o clipă de șuvoiul gândurilor. Și a apărut acea spațialitate. În acea spațialitate ați simțit bucuria de a fi vii. Bucuria de a fi conștienți. Dar în acel moment nu ați știut că despre asta a fost vorba, deoarece ați crezut că apusul Soarelui sau copilul au provocat-o. În esență, ele nu au provocat-o, ci doar au declanșat-o. Ea a fost mereu în voi – nu în apusul de Soare sau în ceva din afara voastră. Ea este mereu acolo, în voi. Prin urmare, în viața voastră de zi cu zi, observați-o atunci când apare spontan în viața voastră, lucru ce se poate întâmpla de câteva ori pe zi, atunci când sunteți prezenți. Ele tind să fie momente când vă simțiți bine, nu pentru că vreun gând v-a spus că acum puteți să vă simțiți bine, ci când vă simțiți bine pentru că acea stare apare spontan - nu pentru că tocmai v-ați cumpărat o poșetă sau o mașină nouă ori pentru că cineva v-a spus că sunteți cel mai tare. Nu. Vă simțiți bine pentru că pur și simplu a apărut acea stare, care nu e provocată de nimeni. Cel mai probabil va veni un moment când acest șuvoi de gânduri va scădea și pentru o clipă veți fi doar conștienți. Doar prezenți. Iar după aceea mintea ar putea să spună: „Aah, viața e frumoasă. E plăcut să te simți viu.” De ce? Pentru că preț de o clipă mintea a încetat să mai sporovăiască și ați simțit că „Aah!”, aveți dintr-odată o anume profunzime. Este conștiința, trezirea conștiinței. Observați așadar aceste momente.
Un alt moment este atunci când apare ceva nou în câmpul vostru vizual. Ar putea fi o situație simplă, precum faptul de a coti pe o stradă – mergeți pe stradă și o luați la stânga, ajungând pe altă stradă. Dacă sunteți cu adevărat atenți, în primele câteva secunde doar priviți ceea ce este acolo, până când mintea începe să interpreteze cele văzute. De fiecare dată când vă apare ceva nou în câmpul vizual, există întotdeauna un prim moment de inactivitate a minții, deoarece aveți nevoie să percepeți. În acel prim moment, doar priviți. Odată ce deveniți conștienți de acest fapt, acel prim moment poate dura mai mult. Apare deci ceva nou, iar voi îl priviți, continuați să îl priviți și încă nu apar gânduri. Pe măsură ce aduceți mai multă conștiință în viața voastră, deveniți mai profunzi – cum îi zic eu acestei stări. Deveniți de asemenea mai profunzi atunci când vă confruntați cu o situație ce necesită soluții. Nu începeți imediat să vă gândiți. Vă dezvoltați aptitudinea de a-i acorda atenție situației, de a o privi, ca să spun așa, fie vizual, fie acordându-i atenție. Și există un moment de tăcere alertă – o priviți și îi acordați tăcere alertă. Apoi intrați în contact cu o inteligență mai mare decât mintea conceptuală. Iar acest fapt duce adesea la decizia justă, la acțiunea justă, la inspirația potrivită, la acțiunea creativă potrivită. Pentru a vă folosi mintea într-o manieră productivă, e necesar să vă dezvoltați aptitudinea de a alterna între a gândi și a înceta să mai gândiți.”
Traducere: Ana Nicolai
.jpeg)
