Cititorul lui Bernhard Schlink:
Recomand Cititorul, romanul lui Bernhard Schlink care a
stirnit numeroase controverse. A aparut la Editura Polirom prima
data in 2002, iar anul acesta a fost reeditat si inclus in colectia
Top 10+. Cititorul este mai mult decit povestea de dragoste dintre
Michael Berg si Hanna Schmitz, in aceeasi masura in care este mai
mult decit o (noua) istorisire a patimilor evreilor. Este ambele,
si totusi nici una in particular; este mai mult.
„Nu este o carte despre nazism si Holocaust. Este o carte
despre relatia dintre generatia postbelica si aceea a razboiului,
despre implicarea celei dintii in vina celei de-a doua, si in
general despre modul in care te implici intr-o vina care nu-ti
apartine”, declara Bernhard Schlink intr-un interviu din 2009
aparut in „Cotidianul”.
Cititorul este romanul unei deveniri, insa nu vad in el un
Bildungsroman. Devenirea lui Michael Berg depaseste pragul
individual si devine colectiva, a unei intregi generatii care
trebuie sa invete cum sa isi vindece ranile si cum sa isi accepte
parintii, bunicii, unchii responsabili de ororile comise
evreilor.
Despre Holocaust si nazism s-au scris nenumarate carti, insa
putini s-au gindit la generatia de dupa razboi, care si-a privit
parintii (ori iubita, in cazul tinarului Michael Berg) deopotriva
cu „afectiune si oroare, atractie si respingere, compasiune si
condamnare” (dupa cum declara autorul in interviul sus mentionat).
Fie ca au avut curajul de a isi arata parintii cu degetul ori
puterea de a le accepta faptele, pentru tinerii din generatia
postbelica vina facea parte din realitate. Intocmai cum Hanna l-a
marcat pe Michael, tot asa istoria a marcat generatia tinara.
Astfel, putem spune ca procesul nu i-a privit doar pe Michael
si pe iubita lui. Ei au devenit, de fapt, actantii unui conflict
general ce a cuprins Germania de dupa razboi; o Germanie ingrozita
de propriile-i fapte si disperata sa se elibereze de rusine. Insa
sentimentul de vinovatie nu a disparut o data cu pedepsirea
vinovatilor; undeva in subconstient, stiau ca si ei ar fi procedat
la fel. La un moment dat, Hanna chiar il intreaba pe judecator ce
ar fi facut in locul ei si il vedem pe acesta incapabil sa dea un
raspuns concret: „Urma un moment de tacere. [...] El trebuia sa dea
un raspuns, nu putea trece peste intrebare, n-o putea ocoli cu o
remarca mustratoare, n-o putea anula cu o alta intrebare
recuzatoare, in loc de raspuns. [...] Isi facuse din ea (starea de
iritare, n.e.) o masca. In spatele ei putea sa cistige ceva timp,
pentru a gasi raspunsul.” (105-6)
Sub o masca s-a ascuns si Germania tinara. Masca detasarii, a
amortelii, surprinsa chiar si in titlu. Substantivul comun
‘cititorul’ se refera pe de o parte la faptul ca Hannei i se citeau
carti, dar, pe de alta parte, la faptul ca generatia postbelica a
fost cuprinsa de o stare de amorteala care i-a permis sa nu se
implice prea mult si care a functionat ca un scut, ca un mecanism
de protectie. „Inregistram totul si nu simteam nimic. [...] Simteam
cum amorteala sub efectul careia urmarisem ororile auzite in timpul
procesului se aseza peste sentimentele si gindurile din ultimele
saptamini. [...] Dar simteam ca e mai bine asa. Ca imi ingaduia sa
ma intorc in banalitatea de zi cu zi si sa-mi continui viata.”
(149)
In plus, naratiunea este la persoana intii, naratorul fiind
unul dintre personajele povestii de dragoste. Romanul este
proiectat astfel ca jurnalul unui Michael Berg matur, care isi
retraieste, de data aceasta dintr-un plan mai indepartat,
adolescenta. Bineinteles, tot ceea ce apare in carte reflecta
perspectiva naratorului, cititorii neavind garantia ca totul este
conform cu realitatea. In finalul cartii, naratorul marturiseste ca
„povestea nostra s-a scris de multe ori in mintea mea, mereu putin
altfel, mereu cu noi imagini, frinturi de fapte si de ginduri. Asa
ca mai exista multe altele pe linga versiunea scrisa. Garantia ca
versiunea scrisa este cea reala sta in faptul ca am scris-o, iar
celelalte au ramas nescrise.” (198)
In alta ordine de idei, cartea a fost ecranizata, iar filmul,
avindu-l ca regizor pe Stephen Daldry (cel care a facut in 2002 o
ecranizare dupa superbul roman Orele al lui Michael Cunningham) a
fost lansat in SUA in ianuarie 2009. In rolul Hannei a fost Kate
Winslet, iar Michael Berg a fost jucat de David Kross si de Ralph
Fiennes, pentru un Michael matur. Filmul a cistigat 14 premii si a
avut 32 de nominalizari, iar in 2009 a cistigat premiul Oscar
pentru cea mai buna actrita in rol principal.
Recomand filmul, insa dupa lectura romanului. Consider ca nu
este un film prost, insa cartea este superioara. In ciuda faptului
ca stilul este unul simplu, deloc iesit din comun, sau, cum a notat
Dumitru Radu Popa in postafata cartii, „nimic spectaculos, nimic
sclipitor, nici urma de deconstructie ori revolta postmoderna”
(202), Cititorul spune, prin prisma povestii dintre Michael si
Hanna, istoria unei Germanii stigmatizate. Din punctul meu de
vedere, in carte accentul este pus pe sentimentul de vina
colectiva, cita vreme in film este nuantata povestea de dragoste
dintre cei doi protagonisti. De asemenea, pelicula se diferentiaza
de roman prin faptul ca lipsesc unele elemente, iar altele sint
adaugate. Mai precis, in film relatia dintre Michael si parintii
lui nu este prea bine definita, regizorul concentrindu-se, in
schimb, asupra relatiei acestuia cu fiica lui.
Articol scris de Simona Lozovschi | Vin, 04/11/2011 - 14:11
http://www.altiasi.ro/carte/cititorul-lui-bernhard-schlink
