Ministrul spaniol al Economiei şi principalele bănci din Catalonia i-au asigurat, miercuri, pe clienţii băncilor că depozitele lor sunt în siguranţă fată de criza din regiune, informează Reuters. "Băncile catalane sunt bănci spaniole, iar băncile din Europa sunt solide. Clienţii lor nu au de ce să se teamă", a declarat ministrul spaniol al Economiei, Luis de Guindos, după protestele de masă care au avut loc în urma referendumului pentru independenţă. Comentariile ministrului spaniol al Economiei vin după ce Caixabank, cel mai mare grup bancar din Catalonia, a cerut angajaţilor să comunice, preventiv, clienţilor că banca este decisă să le protejeze interesele. Într-un mesaj trimis marţi seară angajaţilor Caixabank, şi care a fost consultat de Reuters, acestora li se cere să comunice clienţilor "că singurul obiectiv al băncii este protejarea, tot timpul, a intereselor clienţilor, acţionarilor şi angajaţilor, precum şi garant...