Tu,omule,
ca frunza verde te întrebi mereu,
cum vei putea zbura
spre cer, spre curcubeu.
Întâi, te roagă
la seminţa purtătoare
de amintiri şi taine seculare,
să te răsară primei ramure în dar,
apoi tu vei putea spera
la ţelul lui Icar.
La anul, altă ramură
mai sus te va purta,
şi tot aşa în timpul ce-o urma
vei dormi iarna,
în primăvară trează,
treaptă cu treaptă te urmează.
Copacul, multe crengi
va înălţa în timp
urcându-te spre piscul lui de-Olimp...
unde când vântul lin va adia,
doar prima care-atinge vârful va zbura.