NU CERE să se nascăîn a naturii lume  vii,el, scânteia ce putea oriunde-a străluci.Spulberat din mantia cerească,ca praful în lume să trăiască,se-aşează ici şi colo strigând "e ocupat",dorul frângându-l lumescului păcatNU ŞTIE să trăiascăcând vieţii fu trimis căzutasemeni oalei ce răsucită-n lut,forma rotundă prindesfârşită-n început:tot plânge toarta-i că nimeni n-o apucăpe bolta cerului la loc s-o ducă...NU VREA să moară,dar nici s-o mai lungească nu,de vii se-agaţă foartenegând propria-i moarte,când uşa întredeschisă poate şticum lutu-i foc de aur în braţe de etern,nicicând a fi nevoie pe scară-a mai suitreptele luminii, spre marele Eden!Ah OMUL, fiinţă grea,Nu cere, nu ştie, nu vrea!