Procurorii DNA efectuează joi percheziţii la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, au declarat joi pentru AGERPRES surse judiciare. DNA a anunţat joi că procurorii efectuează percheziţii în 50 de locaţii, dintre care două sunt sedii ale unor instituţii publice din Bucureşti, într-un dosar privind fapte săvârşite în perioada 2016 – august 2017. "Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate infracţiunilor de corupţie, săvârşite în perioada 2016 – august 2017. Ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, în cursul zilei de 31 august 2017, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 50 locaţii, dintr