Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis marţi o atenţionare Cod portocaliu de inundaţii pentru râurile Suhu, Lozova şi Ijdileni, din judeţul Galaţi, valabilă până la ora 24:00. Potrivit hidrologilor, ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale, creşteri importante de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale Cotelor de inundaţie în bazinele hidrografice ale râurilor: Suhu, Lozova şi Ijdileni (afluent al râului Chineja), judeţul Galaţi. Fenomene hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare în bazinele superioare ale râurilor Lozova şi Ijdileni.AGERPRES