Concurs în familie întru-un parc de distracții din Păltiniș

Familiile sunt aşteptate, sâmbătă, la un concurs dedicat lor, în parcul de distracţii în aer liber din staţiunea Păltiniş, unde participanţii se vor întrece pe traseul de bicicletă, pe terenul de fotbal şi în alergare, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor."Pentru a participa la acest concurs, fiecare familie trebuie să fie reprezentată de trei membri, iar cei mici trebuie să aibă peste 7 ani pentru a putea participa. Concursul este compus din trei probe, fiecare dintre ele urmând a fi parcursă de un singur membru al familiei. Cei trei pot împărţi în funcţie de capacităţi proba de bicicletă pe traseul Family Trail, ce are o lungime de 1.300 de metri, proba de alergare contracronometru pe Aleea cu Poveşti şi vor participa, cu întreaga familie, la un meci de fotbal pe terenul cu suprafaţă umedă. Punctajul se va calcula din timpii obţinuţi la fiecare probă plus rezultatul meciului de fotbal. Casca şi echipamentul de protecţie sun...