Cosmin-Ştefan Marinescu, consilierul prezidenţial pentru politici economice, afirmă vineri, într-o postare pe blogul său, că eliminarea accizei suplimentare la carburanţi în ianuarie 2017 şi apoi reintroducerea acesteia în septembrie este "un ilustru exemplu de impredictibilitate", el prezentând şi statistici ale Comisiei Europene care indică faptul că preţurile la pompă au crescut în ultimele săptămâni. "Acciza suplimentară asupra carburanţilor, căci despre ea este vorba, a trebuit mai întâi să fie eliminată (ianuarie 2017), pentru ca mai recent să fie reintrodusă (septembrie 2017). Nu doresc să dezvolt aici motivele acestui stop-and-go fiscal, un ilustru exemplu de impredictibilitate. Doresc doar să evidenţiez impactul accizei asupra preţurilor, în contextul dezbaterilor recente. Pe de o parte, se consideră că eliminarea accizei nu s-a regăsit în scăderea preţurilor carburanţilor în ianuarie 2017. Pe de altă parte, că reintroducerea ac...