Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că va trimite miercuri la Consiliul Superior al Magistraturii proiectul de modificare a legilor Justiţiei, nu însă şi la parchete, susţinând că procurorii "nu fac legi"."Nu l-am trimis şi nu îl trimit la Ministerul Public şi nici la componentele sale, pentru că avizatorul e CSM, care are secţie de procurori, de judecători, şi CSM e garantul independenţei justiţiei şi avizator pe legile Justiţiei. (…) Trimit proiectul de lege la CSM, aştept să îl primim înapoi, îl trimit la Guvern şi de acolo începe procedura decizională. Ministerul Justiţiei este iniţiator. Am pus în dezbatere toate problemele sau principalele probleme, direcţii, pe data de 23 august, de posibile modificări la pachetul de legi privind Justiţia. Fac o precizare. Discursul s-a schimbat. Până acum se vorbea de lipsă de transparenţă, de consultare. Dumneavoastră ştiţi bine că astăzi pachetul de legi pleacă pentru a treia oar...