Constanta: Polițiștii au reținut un suspect care își șantaja fosta iubită cu imagini compromițătoare

Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale al Inspectoratului Poliţiei Judeţene (IPJ) Constanţa l-au identificat pe A.F.-A., în vârstă de 33 de ani, din Oraşul Techirghiol, bănuit în cazul comiterii unor infracţiuni de şantaj şi violare a vieţii private.Un comunicat de presă dat publicităţii vineri de IPJ, informează că marţi, 26 septembrie, o femeie în vârstă de 29 de ani din oraşul Techirghiol a sesizat faptul că fostul concubin a ameninţat-o cu publicarea pe internet a unei înregistrări video compromiţătoare."Poliţiştii, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au realizat un flagrant, în zona Gării C.F.R, din Municipiul Constanţa, reţinându-l pe bărbatul în cauză, care a fost introdus în C.R.A.P. al I.P.J. Constanţa, iar la data de 29.09.2017, urmează a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile", se mai arată în comunicatul de p