Trecerea Transilvaniei sub stapanire Imperiului
Habsburgic a modificat statutul politic al principatului, caruia i
s-a limitat autonomia interna. Locul principelui a fost luat de un
guvernator numit de imparat.
Curtea de la Viena a reprezentat speranta unui sprijin
pentru obtinerea drepturilor politice pe care autoritatile locale
si nobilimea maghiara refuzau sa le acorde romanilor.
Prevederile Diplomei Leopoldine din 1701, care acorda
drepturi civile romanilor trecuti la greco-catolicism, nu au fost
aplicate. Principalul avantaj al unirii cu biserica romano-catolica
a fost doar ameliorarea situatiei economice a clerului
unit.
In prima jumatate a secolului al XVIII-lea, in lipsa
unei nobilimi nationale, lupta romanilor pentru drepturi politice a
fost condusa mai ales de cler.
Ioan Inochentie Micu Klein (1692-1768) Episcop 1728-1751
S-a nascut la Sadu, langa Sibiu, intr-o familie de
tarani liberi pe Pamantul Craiesc. Familia Micu, originara din
„scaunul sasesc” al Sibiului, a devenit prin innobilare, in 1729,
„Klein”, la care s-a adaugat desinenta nobiliara propriu-zisa „de
Sad”. Inochentie Micu a urmat liceul iezuit din Cluj, apoi a
studiat teologia. In 1728 a fost numit episcop, functie in care a
fost instalat in 1732, cand i s-a acordat si un loc oficial in
Dieta Transilvaniei. Initial, revendicarile sale vizau anularea
legilor discriminatorii cuprinse in codurile de legi Aprobate si
Compilate si se refereau lapunctul 3 din cea de-a doua Diploma
Leopoldina (1701) prin care erau asigurate drepturi
uniatilor.
El a transformat ideile mai vechi, sustinute de
umanisti, de cronicari si in special de Dimitrie Cantemir –
latinitatea romanilor, vechimea lor in Transilvania, nobletea lor
romana – in argumentele pentru obtinerea drepturilor politice. Pe
plan politic, obiectivul sau esential a fost recunoasterea
„natiunii romano-valahice”(natiune – natio – in sens medieval
insemna stare sociala care beneficia de anumite privilegii sau
imunitati) pe masura valorii, numarului si aportului
ei.
Programul lui Inochentie Micu nu ar fi fost posibil fara
o serie de reforme sociale:
-apararea taranimii libere de
incercarile de aservire
-reducerea
robotei
-desfiintarea servitutii
personale;
-libertatea fiilor de iobasi
de a urma scoli si meserii
-ridicarea nelimitata
romanilor in slujbe si in aparatul de stat conform aptitudinilor,
dar si necesitatii reprezentarii „natiunii romane” potrivit cu
numarul, calitatea si rolul ei in viata principatului.
Aceste revendicari au stat la originea unui adevarat
program de emancipare nationala a romanilor transilvaneni, care a
fost continuat de Scoala Ardeleana.
Datorita consecventei cu care a cerut drepturi pentru
romani, Inochentie Micu a fost chemat la Viena si apoi a fost silit
sa plece in eil la Roma, unde a ramas pana la moarte.
Raspunsul membrilor Dietei din Cluj la memoriul
episcopului Inochentie Micu din 1744: „Episcopul
si clerul unit cer niste lucruri pe care nimenea nu le-a mai cerut
vreodata de la strabunii nostri si nu le va putea cere nici de la
urmasii nostri [...] Cer ceva ce rastoarna din temelie drepturile
si libertatile avute pana acum, in pace, din partea natiunilor
patriei. Cer ce, de fapt, clatina si tulbura intreg sistemul
acestei tari pastrat pana acum in ordine buna, atat in cele
religioase, cat si in cele politice si economice. In fine, cer
aceea ce clerului si plebei valahe, dupa firea ei prea bine
cunoscuta, nu i se cuvine niciodata. La aceste cereri nemaiauzite
si foarte insemnate ale episcopului, noua, straturile, care am
venit la aceasta dieta, nu ne este iertat a raspune, nefiind
autorizati si pregatiti a ne declara intr-o chestiune atat de
importanta si de neasteptata.”
Biserica Unita
Habsburgii au initiat chiar de la inceputul dominatiei
lor in Transilvania o politica sustinuta de catolicizare a
romanilor, care constituiau majoritatea populatiei.
Unirea cu biserica romano-catolica a fost hotarata de
sinodul intrunit la Alba Iulia in 1697. Aceasta hotarare a fost
urmata de un manifest semnat de 38 de protopopi, care apreciau
promisiunea Curtii de la Viena ca unitii se vor bucura de
privilegiile preotilor catolici.
In 1699, diploma emisa de imparatul Leopold I scutea
preotii uniti de iobagie si de robota. Cea de-a doua Diploma
Leopoldina referitoare la unire hotara ca si taranii uniti trebuie
sa fie „primit intre straturile tarii, ca si ceilalti fii catolici
ai patriei”. Dieta Transilvaniei nu a acceptat insa aceasta
diploma. Unirea religioasa privea patru elemente canonice preluate
de la catolici: recunoasterea primatului Papei, folosirea in ritual
a painii nedospite (azima), Purgatoriul, purcederea Duhului Sfant
nu numai de la Tatal, ci si de la Fiu (filioque). Uniatii sau
greco-catolicii isi pastrau ritul bizantin, obiceiurile si
calendarul ortodox.
Pe termen lung, „Unirea” a permis clerului greco-catolic
sa aiba legaturi culturale cu Roma, fapt ce a favorizat si stimulat
miscare de idei de care si-a legat numele Scoala Ardeleana, cu rol
important in dezvoltarea constiintei nationale.
Supplex Libellus Valachorum – programul politic si national al Scolii Ardelene
Supplex-ul a fost redactat de Iosif Mehesi, de la
Cancelaria aulica, in colaborare cu Samuil Micu, Ioan
Piuariu-Molnar, Gheorghe Sincai, Petru Maior si altii. Memoriul,
inaintat in martie 1791 imparatului Leopold, cerea reintegrarea
„natiunii” romane in randul „natiunilor” tarii, fara deosebire de
confesiune. Temeiul juridic al acestei revendicari consta in faptul
ca romanii erau cei mai vechi locuitori ai tarii, cei mai numerosi
si purtau sarcinile cele mai multe.
Inmai 1791, imparatul a trimis Dietei din Cluj memoriul
romanilor, spunand ca „natia valaha ar cere [...] ca sa fie
declarata ea natie regnicolara”. Imparatul cerea Dietei „sa propuna
cat mai curand darea concetateniei romanilor, uzul liber al
religiei si putinta unei culturi mai ingrijite”.
Membrii Dietei raspundeau imparatului ca „mare a fost
surprinderea pe care a produs-o in inimile noastre un rescript
regal atat de neasteptat”. Dieta a refuzat discutarea petitiei
romanilor pentru motivul ca cererile reformulate si rezolvarea lor
ar duce la rasturnarea vechiului sistem de prvilegii din
Transilvania.
Scoala Ardeleana, miscare culturala nationala iluminista
Scoala Ardeleana a reprezentat un fenomen
cultural-ideologic bazat pe o grupare de carturari cu idei si
preocupari comune si pe un program de emancipare nationala. Scoala
Ardeleana, formata din Samuil Micu, Gheorghe Sincai, Petru Maior si
Ioan Budai-Deleanu si alti intelectuali, s-a conturat in deceniul
opt al secolului luminilor, desfasuradu-si activitatea si la
inceputul secolului al XIX-lea.
Reprezentantii ei si-au consacrat cea mai mare parte a
activitatii studiului istoriei, pentru a dovei in principal
originea latina, unitatea poporului roman si continuitatea sa in
Dacia. Ei sustineau ideea „originii romane pure” caci, asa cum
scria Samuil Micu, „romanii, cei ce astazi sunt in Dacia [...] ei
pre sine se numesc romani si sunt din romanii cei vechi, de Traian
adusi si asezati in Dacia”.
