Primele legaturi intre poporul dac si poporul roman au loc cu mult timp inainte de cucerirea Daciei de catre romani, chiar mai devereme de domnia lui Burebista, realizandu-se astfel premisele care aveau sa faciliteze mai tarziu romanizarea. Se stie ca aceste legaturi au continuat sa existe si in vremea lui Decebal, atunci cand incepe efectiv procesul de romanizare, initiat de Traian dupa razboiul din 101-102. Dupa romanizarea, prin impunerea legilor, limbii si organizarea foartea stricta in vederea castigarii viitorului conflict intre daci si romani, partii de campie a Daciei, pe care Decebal a cedat-o dupa acest razboi, se trece, mai tarziu, dupa victoria decisiva a lui Traian din 106, la romanizarea unui teritoriu mult mai vast din Dacia, o alta parte a teritoriului ramanand in afara puterii Romei.

Daco-romanii si dacii liberi au continuat sa aiba raporturi importante, realizandu-se astfel premisele pentru romanizarea lingvistica si a dacilor liberi. Cu siguranta nu se poate spune ca limba dacilor a disparut imediat dupa ce a fost impusa limba latina, limba dacilor continuand sa existe, pana cand dispare natural, la fel ca limba galilor, lasand insa urme.

Pentru realizarea romanizarii Daciei, Traian a dislocat mase importante de populatie romana, ducand in Dacia nu doar oameni de rand, ci si administratori, arhitecti, negustori, profesori, politicieni si foarte multi soldati, care in ciuda diferentelor climatice dintre cele doua popoare si a distantei la care se aflau fata de casa, au reusit sa se adapteze.

Primii daci care au invatat limba latina, dupa inceperea procesului de romanizare, erau cei tineri, care nu prea aveau de ales, decat sa se adapteze la noile reguli, aflandu-se intr-o situatie destul de precara din punct de vedere economic, in urma razboaielor si confruntandu-se cu o problema a scaderii populatiei in urma unor epidemii si a miscarilor de populatie, care fugeau in afara linesului pentru a scapa de sub cupola romana.

Pe durata ocupatiei romane, acestia au organizat foarte bine extractiile de aur, argint si sare din Muntii Carpati, facand procesarea resurselor chiar in Dacia. In 112, organizarea Daciei dupa principiile romane parea sa fie pusa la punct, atunci incepand sa fie batuta moneda inscriptionata cu textul Dacia Provicia.

In afara de limba si organizare, un alt element considerat extrem de important in procesul de romanizare este religia crestina. Crestinismul era o religie in expansiune la vremea respectiva, insa din cauza legislatiei romane, crestinii din imperiu inca se ascundeau. Dacia s-a aflat sub ocupatie romana, inainte de Edictul de la Milano deci nu se poate vorbi de o impunere a religiei crestine. Cand Dacia a fost ocupata de romani, trecuse deja jumatate de veac de cand Apostolul Andrei fusese in Dobrogea, aducand cu el crestinsmul, o religie compatibila cu vechea credinta in Zamolxis. Este posibil ca dacii, aflati sub puternica influenta romana sa se fi identificat cu crestinii asupriti din imperiu, fapt ce ar putea fi considerat ca un motor al dezvoltarii crestinismului in spatiul romanesc.