Zilele trecute a plouat mult în Cluj: motiv pentru adulți să meargă cu mașina la muncă și să se plângă de trafic, motiv de frustrare pentru pietoni care sunt nevoiți să facă slalom printre băltoace și motiv de bucurie pentru copii. Căci copiii iubesc la nebunie băltoacele.

Și cu cât sunt mai mari și mai pline de noroi, cu atât le iubesc mai tare și sunt mai tentați să se bălăcească în ele. Relația copiilor cu băltoacele este ca o poveste de dragoste. Unii le abordează direct și la subiect: a văzut-o, i-a plăcut, s-a rupt din mâna părintelui și țuști în ea.

Alți copii sunt mai rușinoși și au nevoie de timp „să se cunoască mai bine”. Mai întâi îi dau târcoale de jur împrejur, prefăcându-se indiferenți, după care se apropie treptat, trăgând cu ochiul când la părinte, când la băltoacă.

Am văzut copii care au stat minute în șir pe buza apei înainte de a plonja în baltă, ...