Un reprezentant al Coreei de Nord la ONU a cerut Statelor Unite să renunţe la politica ostilă faţă de ţara sa, înaintea oricărui dialog direct, transmite Reuters. "După cum ştie toată lumea, americanii au indicat că doresc un dialog, dar importante nu sunt cuvintele, ci acţiunile", a declarat vineri presei Kim In Ryong, adjunct al ambasadorului nord-coreean la Naţiunile Unite. "Revenirea asupra politicii ostile faţă de Republica Populară Democrată Coreeană este condiţia prealabilă pentru rezolvarea tuturor problemelor din peninsula coreeană. De aceea, problema urgentă de rezolvat privind peninsula coreeană este încetarea clară a politicii ostile a SUA faţă de RPDC, originea tuturor problemelor", a mai spus diplomatul. Preşedintele american Donald Trump a afirmat recent că ar fi onorat să se întâlnească cu omologul său nord-coreean, Kim Jong Un, dacă se creează condiţiile potrivite, iar Departamentul de Stat de la Washington s-a declarat deschi...