E aproape
gata. Mai trebuie tencuit pe afara si zugravit. Dar deocamdata il
consideram finalizat si deja am mutat orataniile in
interior.
Dragul meu sot l-a ridicat
singur dupa ce a studiat pe indelete tot felul de filmulete
americane despre cum ar trebuie sa arate astfel incat sa fie util
si usor de intretinut. Are doua incaperi: una mare pentru pasari,
si una mai mica, pe care nu am finalizat-o si unde vom amplasa
moara pentru macinat cerealele.
In pod vom pastra
granele, in felul acesta vor fi mereu ventilate si usor
accesibile.
In partea dreapta a
construit din lemn rafturile pe care sunt cazate gainile. Fiecare
nivel are suport din pal fix si deasupra gratare
mobile pe care stau pasarile. Pal-ul ajuta si ca mizeriile de la
pasarile de sus sa nu curga pe cele de jos, iar scotand gratarele e
mai usor de curatat raftul.
In partea
stanga sunt amenajate cuibarele, iar dedesubt
inca e in constructie spatiul pentru rate si
gaste.
Pe jos am
asezat tot gratare de lemn ceea ce nu prea e pe placul
palmipedelor; trebuie sa gasim o solutie eficienta si pentru
ele.
Cuibarele au fost dotate cu fan reciclat de la Rite.
Si cum
credeti ca am fost rasplatiti pentru acest nou cuibar? Ei bine, da,
cu doua oua!
Unul mare, de la o gaina
batrana, si unul mic – cred ca si primul dupa urmele de sange- de
la puicuta pitica neagra. Si cine credeti ca se lauda cat il tineau
plamanii de isprava puicutei? Cocosul! Nici daca facea el oul nu
era asa de guraliv si de umflat in pene.
Aaaa, am
uitat sa va spun despre roata. Ea a aparut in peisaj inca inainte
de a avea cotetul terminat, si reprezinta un pilon al constructiei,
un fel de axis mundi, fara ea nici nu am fi ridicat cotetul. Putem
spune chiar ca l-am ridicat ca sa avem unde agata roata. Evident,
glumesc. Insa trebuie sa marturisesc ca Edi a dus negocieri intense
cu morarul satului care dupa cateva luni s-a lasat induplecat sa-i
dea roata. Iar Edi, cand a intrat cu ea in curte, era cam la fel de
madru ca si cocosul pitic in povestea de mai sus cu oul
:)
