This is not a horror movie but a movie with some horror in it asta ca să parafrazez replica icon a filmului This is not a ghost story but a story with a ghost in it. Se vorbește adesea de Guillermo del Toro ca fiind un spărgător de cutume și un deschizător de drumuri, o titulatură cât se poate de valabilă în cazul lui Pan și fantomatic validă în cazul lui Crimson Peak, opinie pe care s-ar putea să mi-o schimb până la finalul acestei cronici.

Conacul fraților Sharpe este o epavă, timpul a mușcat cu poftă din tavanul casei prin care se strecoară nestingherite ploaia și zăpada, țevile scot zgomote drăcești, frigul și mâncarea sărăcăcioasă ar fi dat pe oricine înapoi, însă Edith este absorbită de casă, de mansarda plină de molii ca într-un vis cărtărescian și de invențiile inutile ale soțului chipeș. Dragostea a legat-o fedeleș la ochi, însă rațiunea își face loc prin intunericul gros și trimite soli sub forma unor apariții scheletice care, pe alocuri, m-au dus cu gândul la scena aceea din Shining cu dama odioasă ieșind din cadă.

Și apropo de similarități, undeva pe la început camera face un close-up în lumea ființelor din iarbă și vedem cum furnicile devorează un biet fluture, imagine premonitorie și în același timp parcă o ușoară trimitere către Blue Velvet-ul lui Lynch. Prea multe catifele în filmul asta, așa-i? Ce mi-a mai plăcut a fost jocul actoricesc subtil și cizelat al Jessicăi și a lui Tom care au nuanţat foarte bine cele două personaje care în esența lor sunt cât se poate de convenționale. Mimica galantă a lui Tom și chipul glacial al Jessicăi dau o notă aparte filmului, ei par mai degrabă două personaje din romanele lui Jane Austen, par două personaje pe care ar fi putut cu ușurință să le creioneze chiar și Edith, despre care probabil că am uitat să menționez că lucra la un roman despre fantome, pardon la un roman cu o fantomă în el.

Filmul poate fi ușor acuzat de ultra-romanticizare, există în film chiar o remarcă autoironică în acest sens în momentul în care Thomas este pus de tatăl lui Edith să critice romanul fetei, reproşându-i supradoza de romantism. Însă n-aș băga povestea neapărat în borcanul cu sirop ci mai degrabă în cazanele morbide cu clei roșiatic din beciul conacului. Legătura bolnăviciasă dintre cei doi frați, finalul hilar și îndrăzneț, scena surprinzătoare a unui handjob mă îndeamnă să cred că filmul nu-i chiar atât de însiropat pe cât ar părea la o primă părere. Personajele feminine sunt cât se poate de clare și ușor de descifrat, însă n-am înțeles întocmai moralitatea lui Thomas, un personaj oarecum infantilizat care nu a cunoscut decât dragostea de soră, dar care e cât se poate de socio-friendly, el acceptă ororile surorii lui, joacă acest joc morbid, dar deodată cunoaşte dragostea adevărată, se purifică şi nu vrea neapărat să îndrepte lucrurile ci doar să schimbe peisajul, mai că ar vrea un soi de threesome. Îl las drept material celor mai pricepuţi înte-ale psihanalizei decât mine.