Anul acesta n-am putut fi prezentă încă de la începutul
festivalului, din păcate, dar am observat ceva schimbări în bine,
mai ales la nivelul calității filmelor. De obicei genul horror e
osândit la spânzurătoarea creativității, cel puțin din punct de
vedere al poveștii, care de cele mai multe ori te bagă în sperieți
doar prin intermediul montajului și al muzicii și mai puțin prin
unicitatea story-ului. Apropo de muzică, anul acesta a fost prezent
și a concertat pe scena teatrului Sică Alexandrescu, Simon Boswell,
compozitor de muzică drăcească pentru multe filme de
gen.
Am ratat din nou nenorocirea deBe my cat: A film for
Anne, dar sigur se vor mai ivi ocazii. În schimb am văzut trei
lungmetraje destul de faine, foarte diferite între ele, fiecare din
ele a mușcat o bucățică din genul horror pe care a digerat-o prin
trei organisme distincte, unul mai bolnăvicios decât
celălalt.
O să încep cu cel mai cuminte, mai girlish și mai
fantastic dintre ele,Liza, the fox-fairy, un film unguresc
despre o serie nefericită de evenimente la care ia parte o tânără
ce nu vrea decât un strop de dragoste și se alege în schimb cu
găleți de...sânge. La mijloc e vorba și despre fantoma răutăcioasă
a unui cântăreț japonez de prin anii '50, despre obsesia tinerei
pentru un roman cheesy japonez, despre un detectiv ciudat și
teribil de răbdător, mare amator de muzică finlandeză country,
despre supă de pepene și crab cu sirop de arțar. Un melange
simpăticuț, dulcoid, eye-candy din care nu lipsesc morțile
neașteptat de evidente, muzica bună, glumițele, satira la adresa
societății de consum. Un soi de Jean-Pierre Jeunet într-o Ungarie
retro.
Bunny The Killer Thing este un film
dement despre un iepure-om-modificat-în-laborator posesor de
mătărângă astronomică, ce nu vrea, evident, decât un singur lucru;
fresh pussy, un motto care te va bântui involuntar după
vizionarea filmului. Fie că e vorba de un simbol eufemist desenat
pe un tricou sau de o tipesă goală în toiul unei nopți de iarnă
prin pădurile finlandeze, Bunny the Killer vrea să reguleze și să
omoare tot ce-i iese în cale, fără convenții sau norme. Îl veți
găsi amuzant dacă gustați genul gore. Nemilos cu personajele,
violent, tâmpit și sărit de pe radar.
The Witcheste filmul pe care îl
așteptam cel mai mult la Dracula Film Festival, un horror cât se
poate de atipic și de artistic realizat. Traileraici.
O lumina rembrantiană cade pe figurile personajelor, costumele sunt
și ele alese cu grijă, la fel și actorii. Dar cel mai important
aspect la acest film este unghiul abordării. Într-o familie de
habotnici se nasc tot soiul de suspiciuni și superstiții la adresa
fiicei celei mari. Comportamentul tipic adolescentin și schimbările
aferente vârstei sunt confundate cu vrăjitoria. În pădure se
ascunde o iluzie. În sufletul fiecărui personaj se ascunde frica,
însă din punctul meu de vedere este mai degrabă frica de nou, de
schimbare, un fel de agorafobie care ține familia într-un loc
izolat departe de lume. Și tocmai această teamă duce la evenimente
nefaste pe care mintea lor îngustă nu le poate explica decât prin
fantasmagorii, povești și superstiții. Astfel că întreg filmul este
o frumoasă metaforă despre ispitele diavolești ale lumii
necunoscute. Evident, filmul poate fi privit și ca fiind un
semi-horror lent, dar frumos realizat cu figuri desprinse parcă din
picturile lui Peter Bruegel cel Bătrân.
Trofeul Dracula a fost câștigat de producția
israelianăJeruZalem, regizată de frații Doron și Yoav Paz
- “Pentru ineditul mod de a prezenta o poveste
cu ajutorul tehnologiei
"viitorului"și de a-l face părtaș
pe spectator la evenimentele de pe ecran. Proaspăt, inovator și
visceral”.
Trofeul Little Dracula pentru cel mai bun scurtmetraj
internațional merge în Spania, la Roberto San Sebastian, regizorul
filmului Yayos, iar În ataș, scurtmetrajul regizat de Mircea
Bobînă, este câștigătorul Trofeului Vlădutz acordat celui mai bun
scurtmetraj românesc.
