Mihaela Băbușanu - Cu Mercur în
exil
Aflată la editarea celei de-a patra cărți de
poezie după Adevărata fericire,
2010, Stejarul cu flori de cireș,
2014, Femeia bonsai, 2015, Mihaela
Băbușanu demonstrază prin acest al patrulea volum că poezia îi este
preocupare, talent, evoluție poetică și stil.
În anul 2013, avea o plachetă de versuri în
Antologia Lirei 21, A treia carte.
Poezii și cred cu convingere că un îndrumător de
cenaclu literar își asumă și preocuparea de a observa și susține
cariera literară a membrilor săi, evoluția și perceperea operei
lor, aprecierile critice și perspectiva autorilor din cenaclul
respectiv. În anul 2012, Mihaela scria o poezie concisă, cu tente
imagistice nipone (este un haijin înrăit) o poezie de
autorefențialitate, cu accente ironice și autoironice, cotidiană,
deci modernă.
Sincron
Primăvara-și aleargă
vestitorii
Peste locuri moarte, cu oameni
anoști,
Aniversare-mi bate grăbită la
fereastră
Peștii mor pe capete în ape
otrăvite.
sau
Melancolie
În fiecare zi mi-e dor de
tine,
zilele se risipesc pe
gresia
bucătăriei mele spre
uitare,
îmi umplu ibricul de
cafea,
din zațul acela dens
se mai înalță
speranță.
“Cu Mercur în exil”, Editura Ateneul
scriitorilor, are o prefață a prozatoarei Melania Cuc, încadrând
poemele ca ―file de jurnal personal caligrafiate cu cerneală
secretă, enigmatice, și pe care odată ce ai reușit să le descifrezi
te poți bucura de versul care curge frumos și
liber.”
Această definiție potrivindu-se metaforic poeziei,
în general, rămâne de apreciat dacă Mihaela, prin acest volum face
sau nu poezie.
Câteva argumente în susținere:
Pornind de la titlu, Cu Mercur în
exil, se relevă o însingurare, o izolare, un exil alături
de Mercur, care sigur nu poate fi elementul chimic vinovat de
expunerea temperaturii corpului și aș crede că nici Zeul
Comertului, care nu a plecat niciodată în exil de pe planeta
noastră, ci se referă la Planeta Mercur, poate ca semn zodiacal,
poate ca primă planetă de la soare, cea care primește lumina
dătătoare de strălucire, prima, în sistemul nostru solar. Este o
planetă rapidă, pentru care, în culturile orientale, chineză,
coreeană, japoneză și vietnameză se fac referiri sub denumirea de
„Steaua apei‖, denumire bazată pe cele Cinci
Elemente.
Chiar titlul este o metaforă menită să îmbie de
lectură, să deschidă curiozitatea urmărilor poetice ce vor să
vină.
Mihaela scrie o poezie modernă, axată pe stările
lirice induse de viața cotidiană, dar și de un sentimentalism
aparte, erosul său fiind unul bacovian, însă nicidecum fundamentat
simbolic, ci având ca temei neliniștea, căutarea, dorința dintr-o
anume carapace a însingurării.
―Sufletu-mi rătăcește
neîmpăcat
prin cabana cu vedere spre
munte‖
sau
―Aseară am furat o stea/de pe cerul
senin
să-mi lumineze calea
întunecată de suferință
după despărțirea
noastră‖
Poate că acest epic aparent să ducă la încadrarea
de jurnal liric. Dar trebuie avut în vedere ce a spus, încă de la
începutul secolului trecut despre modernism, Eugen Lovinescu, iar
aplicarea acestui principiu vine și noii generații de poeți ca o
mănușă.
Lovinescu trasa câteva direcții pe care să se
înscrie operele literare în vederea modernizării literaturii
române: evoluția prozei de la liric la epic și a poeziei de la epic
la liric ( azi evoluțiile se inversează) dar și despre tematica
inspirată din viața citadină și nu din cea rurală, afirmând
autonomia esteticului, luptând împotriva confuziei
etnic-estetic.
Bine, era vorba despre controversa cu
Sămănătorismul dar și azi principiile modernismului se aplică de
către poeții noștri. Iar Mihaela Băbușanu este un reprezentant al
poeziei moderne, cu accente citadine, volumul constituindu-se
într-un cumul al stărilor poetice diferite și
diverse.
Spre deosebire de spleen-ul simbolist bacovian,
tinerețea Mihaelei scrie o poezie de avânt sentimental, chiar în
tristețe fiind concepută, dacă la Bacovia plumbul era numitorul
comun al poetului cu lumea, iată! Mihaela dă o deschidere
primăvăratică acestui element.
―norii plumburii
își strâng protocolul
cu o simplă privire a
soarelui
…iubirea-mi aflată pân-acum la
hibernat
se trezește la
viață.‖
Remarc în întreg volumul o exprimare sinceră și
clară, un lirism al momentului, al stării de poezie, ca o
necesitate de a puncta propriul destin, de a-l
clarifica.
Metafora, când există, face apel la personaje
mitologice, Ahile, exotice, sultanul magnific, sau iubitul
controversat, când pătimaș, când trădător. Din ludicul acesta al
stărilor transmise, Mihaela transfigurează propriul personaj, ea,
între axe lirice gravitând poezia sa.
Noul volum al Mihaelei, o treaptă în cariera sa
literară, o treaptă stabilă cucerindu-i pasul spre alte reușite
literare, ca un reper vizibil într-un destin al liricii
sale.
CRISTINA ŞTEFAN- 10 martie
2016
http://usrbacau.ro/cu-mercur-in-exil-o-noua-aparitie-editoriala-sub-semnatura-mihaelei-babusanu/
