Să fi avut vreo 14 sau 15 ani când mi-am dat seama că îmi plac cu adevărat cărțile. Lectura obligatorie din liceu nu-mi plăcea deloc și făceam tot posibilul să scap de corvoada lecturii. Asta până am început să citesc Enigma Otiliei. Am și astăzi în față coperta și paginile desprinse de pe cotor… După ce am deslușit această „enigmă” am prins gustul cititului. Am început să citesc cu drag chiar și acea lectură obligatorie. După o vreme, am început însă să vreau mai mult, îmi doream să explorez și alte lumi. Am descoperit Dama cu camelii, care a rămas singurul roman pe care l-am citit de două ori și pe care l-am perceput diferit, având vârste diferite. Citind, mă redescopeream și începeam să mă exprim cu mai multă ușurință atât în scris, cât și verbal.

Am crescut într-o casă cu o bibliotecă modestă, dar probabil că nu mărimea acesteia contează atât de mult, ci cărțile care sunt acolo și care te înd...