Femeia te iartă pentru că se teme să nu cumva să te
piardă. Femeia te iartă pentru că are impresia că nu poate trăi
fără tine. Te iartă pentru că are încredere şi pentru că ea uită
cum era viaţa înainte de a-l cunoaşte pe cel pe care îl iubeşte. Te
iartă de trei, patru, cinci ori, dar de câte ori să te mai ierte,
oare, dacă tu nu te înduri să îi ierţi sufletul de atâtea
suferinţe, de atâtea răni, de atâtea frământări lăuntrice care nu
îi dau pace?
Te iartă până renunţă la tine de tot şi nici nu mai vrea
să audă, nici nu îşi mai dă voie să simtă, nici nu mai are putere
să creadă şi nici nu te mai lasă să explici ceva. Femeia îţi oferă
totul cu dragă inimă şi deşi nu îţi cere nimic, merită multe,
aşteaptă să primească şi ea iubire poate în aceeaşi măsură. Atunci
o femeie renunţă la a mai aştepta iubire, la a mai avea încredere,
la a-şi mai face speranţe, se risipeşte parfumul unei poveşti, se
stinge un destin caruia poate nu i-a fost dat să împlinească două
suflete în aceeaşi măsură.
Femeia nu mai poate trăi de dor până când îşi dă seama
că nu o ajută la nimic, că o trage în jos, că o ţine pe loc, că o
face să-şi rateze şansa la fericire. Femeia nu e proastă, iartă,
are încredere pentru că toţi suntem oameni şi pentru că toţi
greşim, dar se convinge într-un final, atunci când nu are noroc de
oameni frumoşi, că unii greşesc mai mult şi că la aceia trebuie să
renunţe dacă vrea să fie cu adevărat fericită.
