Imi am originea din cel mai rahitic ovul care a fost vreodata fecundat. Nu mi-a plăcut niciodata lumina inca de cand am vazut-o pentru prima oara. Insa a inceput sa imi placa atunci cand am realizat ca ea de fapt da nastere culorilor. Iubeam vara pentru ca se colora singura. Nu-i trebuiau creioane.

Mie mi-au trebuit creioane ca sa imi desenez familia. O decupam si o lipeam de pereti. Asa ca in fiecare noapte inainte sa adorm, ma uitam la ei. Erau frumosi. Aveam doua surori si un frate mai mic. Mama era slaba la fata si la fire. Tata avea ochii verzi, tulburi si pieptul moale.

Ma lipeam de el, imi lipeam urechea de spatele lui si adormeam in ritmul inimii trecute de 40 de ani. Il iubeam atat de mult incat ma chinuiam sa respir odata cu el. Si am reusit. Inima lui, insa nu am prins-o niciodata din urma. Curcubeie mi-au fost zambetele si zambetele mi-au fost creioanele… supravietuirii. Ori de cate ori vroiam ciocolata si bani nu erau, mi-o desenam...