Cam așa mi-am imaginat un dialog cu primarul din locul unde trăiesc în prezent. Strada pe care locuiesc nu este iluminată, de aceea circul mereu cu o lanternă în geantă, ca să nu-mi rup picioarele sau nasul pe întuneric.

De dimineață, dis de dimineață, când încă afară nu se luminase, am trecut cu autobuzul pe lângă gardul unui cimitir, iluminat a giorno, cu zeci de becuri pe toate aleile. De departe, părea un orășel și nu, nu era un orășel al umbrelor, ci al luminilor!

Așa că, fără a fi cinică sau macabră, se pare că în cimitir este lumina, nu în orașul celor vii și cuvântători. Probabil că acolo nu există probleme cu costul energiei electrice, nici al sistemului de iluminat – motive invocate de primărie în răspunsurile la reclamațiile mele repetate.

Deci există speranță! Nu aici, ci acolo există lumină!