Cred ca o data pe saptamana cel putin „imi vine” sa scriu pe blog. Incep in mintea mea si nu mai continui. Ma opresc undeva pe drum pentru ca imi dau seama ca nu am prea multe chestii „pozitive” de spus. Si daca nu pot sa ii sustin moral pe altii, macar sa nu ii impovarz si cu starea mea de lehamite si deprimare (e de ajuns ca i le pun in carca lui Mr. G).

Anul asta a fost… ceva deosebit. As zice ca sper sa nu se repete niciodata, dar ma tem ca vom mai avea parte de chestii similare in cursul vietii noastre.

Si totusi, dpdv personal, anul asta a fost destul de echilibrat. Am pierdut, dar am si primit. Doar ca prea mult si prea apasator. Prea departe de prieteni si de cei dragi. De frica sa nu ii imbolnavim, de frica sa nu moara singuri prin spitale.

M-am saturat sa imi vad prietenii doar pe Facebook. M-am saturat! Cand apuc sa vad un om fata in fata, zici ca sunt nevorbita de un secol.

M-am saturat sa le spun la copii ca nu avem...