Postat Maria
“Iubirea este unica realitate şi nu doar un simplu sentiment. Este adevărul fundamental aflat la baza Creaţiei” – Rabindranath Tagore
Asta înseamnă că dacă Dumnezeu este iubire, Universul pe
care l-a creat este iubire, şi atunci şi noi, oamenii, parte din
acest Univers, creaţie a aceleiaşi Surse, suntem iubire, nu? Şi
atunci?
De ce suntem atât de flămânzi după iubire?
Să ne gândim aşa: când trupul nostru este bine hidratat,
avem putere de creaţie, suntem sănătoşi, organele interne
funcţionează perfect, pielea arată bine şi … nu ne este sete. Dacă
apare senzaţia de sete înseamnă că organismul ne avertizează că
nivelul apei din trup a scăzut şi e nevoie să ingerăm o cantitate
suficientă de lichid, care să acopere nevoile de funcţionare
corectă. Cu cât suntem mai deshidrataţi, cu atât avem nevoie de mai
multă apă. Dar să mergem şi mai departe: dacă suferim mult timp de
sete, funcţiile vitale încetinesc, organele se blochează şi nici
măcar nu mai suntem în stare să bem apa, e nevoie să fim hidrataţi
prin perfuzii, direct în sistemul sanguin.
Ei bine, foamea de dragoste seamană cu această nevoie de
a primi direct în sistem ceea ce ne lipseşte. Pentru că dacă noi
suntem iubire dar nu întrupăm iubirea, producem un dezechilibru
major în trupul, mintea şi spiritul nostru. Intrăm în “sevraj” şi
căutăm disperaţi, înafara noastră, soluţia perfuzabilă care să ne
facă bine, să ne permită să ne simţim din nou vii !
“Vreau un partener care să mă iubescă şi pe care să îl
iubesc”, “ m-am săturat să fiu singur/ă”, am nevoie de iubirea
cuiva ca să pot înflori”… toate acestea sunt formulări cu care mă
întâlnesc zilnic în activitatea de coaching. Dar sunt strigăte de
nevoie, afirmă lipsa, subliniază neîmplinirea, nesiguranţa, frica.
Iar noi trăim într-un Univers vibrational care nu răspunde la
cererile noastre verbale ci la vibraţia noastră! Nu este de mirare
că ceea ce atragem e şi mai multă nevoie de iubire, o
“deshidratare” şi mai mare a întregului sistem.
Consecinţa este că repetăm aceleaşi “lecţii”, aceleaşi
circumstanţe, acelaşi “ghinion” şi cu următorul partener … şi cu
următorul…. şi următorul …. îi atragem ca un magnet în calea
noastră, pe baza vibraţiilor pe care le-am emis în Univers!! Dacă
noi nu ne-am schimbat canalul de emisie, vom continua să
recepţionăm acelaşi program până când, sătui de aceeaşi telenovelă,
vom FACE O ACTIUNE FIZICA (!!!): luăm telecomanda în propriile
mâini şi schimbăm conştient canalul!!
Vibraţia se schimbă la nivel de trup, minte şi emoţii
Dragii mei, nu am cuvinte suficiente să accentuez acest
lucru: faptul că facem EFT sau alte tehnici pentru a ne debloca şi
elibera emoţiile, faptul că ne schimbăm credinţele care ne sabotau,
că repetăm afirmaţii pozitive sau ne confecţionăm postere cu
viziunea noastră asupra viitorului, faptul că medităm şi ne
“integrăm în absolut”, nu ne ajută foarte mult dacă la nivelul
dimensiunii a treia, a trupului fizic, nu facem o acţiune în acord
cu noile credinţe, emoţii, intenţii! Este valabil şi invers, e
drept, putem face multe acţiuni dar dacă nu ne schimbăm pe
dinăuntru, degeaba.
Ieşi din acea relaţie disfuncţională dacă nu eşti
fericit, schimbă-ţi garderoba, look-ul, schimbă-ţi dieta, fă-ţi noi
prieteni, frecventează alte cercuri, descoperă-ţi noi pasiuni,
mişcă-te! Doar aşa ajungi să îţi schimbi energia, să îţi aliniezi
vibraţia cu ceea ce îţi doreşti. In acest fel, semnalul pe care îl
emiţi în eter este congruent cu dorinţa ta de
schimbare.
Legea vibraţiei ne conştientizează asupra faptului că nu
e nevoie să îi schimbăm pe cei din jur ca să fim noi fericiţi. Este
exact invers: cei din jur sunt prezenţi în viaţa noastră tocmai
pentru că se potrivesc perfect cu ceea ce emitem! Avem mereu
controlul, telecomanda e la noi, doar că suntem la început, suntem
prima generaţie care învăţăm să o folosim conştient şi din acest
motiv ne este mai greu.
“Inamicul” numărul unu este frica!
Afirmaţiile pozitive, panourile cu tăieturi din reviste,
etc, sunt instrumente de tranziţie, folosindu-le, într-un fel
recunoaştem că frica este încă acolo dar noi ne facem curaj, ne
“îmbărbătăm” că o putem transmuta. Important este să nu rămânem
mult timp în acestă fază, căci ne pune într-o vibraţie de evitare a
unei confruntări directe cu fricile noastre, cu durerea sau
suferinţa, pe care încercăm să le ocolim.
Din acelaşi registru fac parte şi tehnicile de
vizualizare în care ne predăm problemele în mâinile lui Iisus, a
îngerilor sau le dizolvăm cu Flacăra Violet. Ne aduc o uşurare şi o
ridicare temporară a vibraţiei dar nu ne absolvă de a ne face munca
de curăţare în 3D! Atitudinea, reacţiile, automatismele,
comportamentele învăţate şi repetate zeci de ani trebuiesc
descompuse, înlăturăm ceea ce nu ne mai este de folos, reansamblăm
sistemul şi stabilim astfel o nouă vibraţie.
Legea transformării
Pe lângă Legea Atracţiei şi Legea Vibraţiei, mai există
o lege importantă pe care e nevoie să o luăm în considerare când
lucrăm cu emoţiile joase, Legea Transformării.
In acest Univers nimic nu moare, totul se transformă. E
important să înţelegem că nu putem “ucide” frica. Putem însă să o
transformăm.
Frica este o energie, la fel ca orice altceva în
Univers. Are o anumită frecvenţă de vibraţie care este foarte
joasă.
Când ajungem să ne validăm pe noi înşine doar atunci
când suntem iubiţi sau apreciaţi de ceilalţi, afirmăm sus şi tare
că ne este teamă, că noi înşine nu credem că merităm ceva mai bun,
că nu avem destulă iubire de sine, compasiune, înţelegere şi
acceptare pentru noi înşine .
Adânc în noi sunt îngropate sentimente de ruşine,
vinovăţie, nevrednicie, lipsă de importanţă, de respect, de stimă
de sine, etc. Pe lângă toate acestea mai şi judecăm, acuzăm, facem
pe alţii vinovaţi pentru nefericirea noastră, plângem cu disperare,
ne plângem, ne autocompătimim…. Aceste energii nu au ce căuta în
sistemul nostru dacă vrem să transmitem o vibraţie înaltă şi să
atragem în câmpul nostru pe cineva cu acelaşi nivel de
vibraţie.
Vestea bună este că putem transforma toate aceste emoţii
joase în energii mai înalte, opuse sentimentelor
iniţiale:
1.Primeşte cu bucurie emoţiile care se ridică la suprafaţă
Am fost învăţaţi să ne suprimăm emoţiile, să le îngropăm
adânc, ca să nu simţim durerea. Nu conta cât de ferfeniţă eram pe
dinăuntru, atâta timp cât afişam o atitudine pozitivă şi un zâmbet
suav în faţa celorlaţi.
Emoţiile sunt însă GPS-ul nostru. Ele ne spun încotro ne
îndreptăm. Dacă nu le ascultăm indicaţiile, ne rătăcim în propria
viaţă! De câte ori nu aţi simţit că nu era locul vostru lângă un
anumit partener? Ce aţi făcut cu emoţiile acelea de nemulţumire,
frustrare, durere? Le-aţi îndepărtat din conştienţa voastră căci
alte motivatii “sociale” păreau să facă mai mult sens pe
moment.
A conştientiza toate emoţiile, indiferent dacă sunt
pozitive sau negative, este primul pas către
vindecare.
2.Nu te teme de “întunecimea” ta
O alta credinţă falsă este că trebuie să stai doar în
energie pozitivă, să nu permiţi niciunei emoţii negative să te
“atace”. Să te protejezi de negativitatea celorlalţi ridicându-ţi
ziduri de protecţie…. Simplul gând că ai nevoie să te protejezi
“împotriva” a ceva sau cineva, atrage în câmpul tău situaţiile sau
oamenii de care să te protejezi. Legea atracţiei nu doarme
niciodată: unde îţi este focusul, acolo se duce şi energia ta. Iar
energia ta creează!
Apoi, când faci acest lucru, te împarţi în două: tu ,
cel care eşti rănit şi suferi, şi tu, cel care nu vrei să îţi oferi
compasiune şi iubire ci te disociezi de partea rănită, judecând-o
că nu se comportă adecvat, că nu s-a protejat, că a fost prea
credulă, laşă, proastă, etc şi s-a lăsat rănită. Păi dacă tu însuţi
nu eşti în stare să stai cu tine, să îţi oferi comfort, iubire,
înţelegere, acceptare, cum să ai pretenţia să îţi vină toate
acestea din partea altcuiva???
Fiecare dintre noi avem o parte întunecată. Cu umbra
noastră lucrăm o viaţă întreagă şi e parte din scenariu!!
Noi învăţăm prin contrast şi ne izbăvim prin
alegere! Dacă nu ştii ce înseamnă să fii gelos,de
exemplu, nu ai cum ajunge să simţi încrederea în tine şi plăcerea
de a oferi celuilalt libertatea necesară pentru autoexprimare. Şi
asta este o alegere conştientă. Asta îţi dizolvă umbra.
Îmbrăţişează-ţi umbra şi dizolv-o , transformându-i energiile mai
joase, prin chakra inimii , schimbându-i astfel vibraţia,
transmutând-o în lumină.
3.Foloseşte Legea atenţiei
Cu cât îţi pui focusul mai mult pe iubire, cu atât mai
mult se expandează. Când atenţia ta este îndreptată doar către
suferinţele, dezamăgirile, trădările, despărţirile dureroase
experimentate în toate relaţiile tale anterioare, atunci poţi fi
sigur că asta vei crea şi pe mai departe.
Înţelege că trecutul nu mai există. Este doar retrăit de
tine de fiecare data când ţi-l aminteşti. Tu îi dai energie şi
putere, îl hrăneşti cu atenţia ta şi atunci nu are cum să
moară.
Atenţie însă: fă tot ce poţi să înveţi din lecţiile
trecutului, nu lecţiile trebuiesc uitate ci povestea “croşetată” de
mintea noastră în jurul acelor circumstanţe. Amintiţi-vă că în
Univers totul este neutru. Nimic nu are sens până nu îi conferim
noi un sens, prin conştiinţa noastră.
Ca nişte creatori divini ce suntem, creăm prin
intenţie şi atenţie. Ştiind acest lucru, supravegheaţi-vă
mintea, nu o lăsaţi să hoinărească aiurea, focusaţi-vă pe lucrurile
care vă plac, care vă aduc bucurie .
4.Pune-ţi mereu întrebarea esenţială
“Acest gest/ gând/ sentiment demonstrează iubirea pentru
mine însămi/însumi?“ Nu te trăda! Învaţă să îţi asculţi inima!
Învaţă să îţi acorzi credit, şi asta se întâmplă când ştii exact
cine eşti şi cât de mult valorezi în ochii lui
Dumnezeu!
Cu această întrebare energiile joase din mediu, de la
alte persoane sau de la propriile gânduri, nu sunt acceptate în
sistemul tău, ai un filtru personal care îţi protejează inima şi
spiritul si care te ajuta sa faci alegeri corecte, in aliniere cu
Sinele tau Inalt
5.Află şi cercetează programele limitative
Ca să ne putem exprima pe deplin şi pentru a experimenta
iubirea visată e nevoie să ştim dacă nu cumva avem unele programe
inconştiente care operează în fundal şi care ne sabotează toate
încercările noastre de a intra într-o relaţie de iubire. Pentru
acest lucru e bine să observaţi situaţiile repetitive din viaţa
voastră, ele sunt un indicator foarte clar al blocajelor şi
restricţiilor care vă împiedică realizarea obiectivului
propus.
Pe lângă introspecţie, puteţi folosi hipnoza, regresiile
în copilărie sau în alte vieţi anterioare şi înregistrările din
Cronica Akashă. De multe ori aflu în Cronici, la cei care nu
reuşesc să îşi găsească un partener sau să îşi întemeieze o
familie, jurăminte de celibat sau castitate, contracte de suflet
pereche, blesteme, sau energii negative care nu permit apropierea
de un alt partener. Sunt programe adânc imprintate în camp şi care
trebuiesc curăţate, eliberate, pentru a ne putea redobândi
libertatea de a alege conştient şi asumat.
Concluzia finală ar fi că totul depinde de noi, de
energia noastră, de vibraţia personală care magnetizează către noi
persoana potrivită. Dacă primim parteneri “nepotriviţi” e nevoie să
începem rapid munca de investigaţie a propriilor credinţe,
intenţii, energii, emoţii, comportamente… pentru a vedea ce trebuie
să schimbăm în noi înşine pentru a atrage ce ne dorim. Dacă nu
primim niciun partener, atunci cu siguranţă avem de parcurs o
perioadă în care să ne autocunoaştem, să ne curăţăm vibrational şi
să ne adâncim în munca de înălţare a conştiinţei noastre. Şi
Spiritul consideră că este cel mai bine să fie astfel pentru noi,
spre binele nostru cel mai înalt.
Cristina Tomescu