Decizie istorică a Curţii Supreme a SUA: cultele religioase pot primi fonduri publice

Curtea Supremă a SUA a decis luni că nu se poate interzice complet alocarea de fonduri publice către cultele religioase, nici măcar în statele americane a căror Constituţie prevede explicit o astfel de interdicţie. Sentinţa într-un litigiu important privind drepturile religioase afectează separarea între biserică şi stat, observă Reuters. Instanţa supremă a Statelor Unite s-a pronunţat într-un proces intentat de o biserică luterană din statul Missouri, căreia i s-au refuzat fonduri din partea statului pentru un teren de joacă. Opinia majorităţii de şapte din cei nouă judecători a fost că excluderea bisericii respective de la finanţare "exclusiv fiindcă este o biserică este o ofensă adusă Constituţiei noastre". Decizia statului Missouri de a nu aloca bani proiectului bisericii respective se bazează pe Constituţia statului, care este mai restrictivă în această privinţă decât cea a SUA. În Missouri nu pot primi fonduri de la stat "nicio bis...